|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle, 02.11.2017 

soparla-cu-volanas
  • Breaking news! Un furt de 40 de tone de cărbune de la Berbeşti-Alunu încearcă să fie muşamalizat de conducerea Direcţiei Minerit a CET Govora pe mână cu Poliţia oraşului Berbeşti?! Transportul ilegal de lignit, deşi este mare, nu a fost menţionat în buletinele de presă ale Poliţiei, semn că încă se poartă „negocieri” la Berbeşti privind ascunderea sub preş a mizeriei. Astfel, din primele informaţii de la faţa locului, conducătorul auto I. T., mâna dreaptă a lui „capo de tutti capi” a fost prins de Poliţie şi firma de pază cu 40 tone de lignit (în valoare de peste 80 milioane de lei vechi) fără… acte şi documente de provenienţă. Este cazul ca Poliţia judeţului Vâlcea să intervină urgent şi să cerceteze cu atenţie acest caz….

 

  • În ceasul al 12-lea, adică doar cu o zi înainte de şedinţa Consiliului Local, nea Tache Lovin, preşedintele ALDE Vâlcea, a trimis la Primăria Râmnicului adresa oficială cu privire la înlocuitorul demisionarului Eduard Vârlan. Numai că edecul Lovin a procedat ABUZIV şi NESTATUTAR, întrucât a trimis la primărie numele ocupantului… locului 8 de pe lista de la alegerile locale din iunie 2016, în loc să trimită supleantul de pe locul 4, adică fostul consilier local Liviu Boban. Tot nea Tache Lovin mai spune în adresa trimisă primărie că membrii de pe locurile 4-7 au fost excluşi din partid în urma unor „decizii” al Delegaţiei Permanente Teritoriale, dar preşedintele ALDE Vâlcea nu a respectat statutul partidului, care prevede dreptul la apărare şi informarea oficială a celui propus pentru excludere. De aceea, Liviu Boban a anunţat că va contesta hotărârea de excludere din ALDE la forurile centrale ale partidului, precum şi la instanţele civile de judecată!

 

  • Referitor la Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Apavil SA, convocată pentru data de 13 noiembrie 2017, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, prin reprezentant în AGA, în calitate de acţionar majoritar, a solicitat completarea ordinii de zi a AGA, prin introducerea următoarelor puncte: adoptarea unei hotărâri privind vacantarea prin demisie a două posturi de administratori la societatea Apavil SA; adoptarea unei hotărâri privind revocarea unui membru al consiliului de administraţie de la societatea Apavil SA, potrivit avizului ADI „APA Vâlcea”; adoptarea unei hotărâri privind numirea sau alegerea administratorilor provizorii din lista avizată de ADI „APA Vâlcea” (adică Nicoleta Bâlă, Constantin Tudora, Gheorghe Gogîrnoiu, Rodica Mărginean şi Ioan Nistor, toţi cu studii superioare). Despre Nicoleta Bâlă spunem că a fost membru CA la societatea ETA, Gogîrnoiu a fost mulţi ani director la Finanţele Publice, Ioan Nistor este un cunoscut expert contabil, iar Rodica Mărginean a fost şefă la Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea.

Leave a Response