|miercuri, octombrie 30, 2024
  • Follow Us!

Primarul din Slătioara, Sorin Romcescu, va construi un dispensar medical nou în satul Mogești 

primar-slatioara1 romcescu

 

Primarul comunei Slătioara, Sorin Romcescu, va primi de la Ministerul Dezvoltării Regionale suma de circa 2,6 milioane de RON pentru finanţarea prin PNDL 2 a proiectului de construire a dispensarului medical din satul Mogești. Noul dispensar va deservi trei sate, deoarece va fi amplasat mai aproape de centrul comunei. Alt proiect este „Modernizare drumuri de interes local în lungime de 4 km în comuna Slătioara, județul Vâlcea” (3,6 milioane de RON). În vederea modernizării infrastructurii, dar şi pentru creşterea nivelului de trai al cetăţenilor din Slătioara, primarul Sorin Romcescu a depus în primăvara acestui an la Ministerul Dezvoltării Regionale şase proiecte, trei care vizează asfaltarea, în total, a încă 15 kilometri de drumuri comunale, construirea unui dispensar uman şi modernizarea iluminatului public. Un alt proiect absolut necesar pentru comunitate care va fi finanţat tot din fonduri de la Guvern cuprinde construirea a 9 punţi pietonale peste pâraiele Cerna, Tărâia şi Valea Plopilor. „Aveam trei proiecte depuse pentru infrastructura rutieră, un proiect pentru modernizarea a 6,2 kilometri de drumuri comunale, un altul de 4,8 kilometri şi cel de-al treilea de 4 kilometri, în total peste 15 kilometri de drumuri de interes local. Tot pe infrastructură am mai depus un proiect care prevede construirea a 9 punţi pietonale. Noul dispensar va deservi trei sate, deoarece va fi amplasat mai aproape de centrul comunei. Cel de-al şaselea proiect, care nu are o valoare foarte mare prevede modernizarea iluminatului public”, a declarat primarul Sorin Romcescu înainte de repartizarea banilor prin PNDL 2. Primarul localităţii Slătioara Sorin Romcescu a reuşit, de-a lungul mandatelor sale, să creeze o infrastructură modernă în localitate. Social-democratul spune că a reuşit să acceseze atât proiecte guvernamentale, cât şi proiecte europene, indiferent de partidul care se afla la guvernare, secretul fiind dorinţa de a realiza ceva pentru comunitatea care i-a încredinţat votul: „Important este să ai poftă de muncă, o echipă cu care să poţi lucra şi colaboratori de nădejde, pe care să te poţi baza la aceste proiecte, pentru că, din bugetul local nu poţi realiza investiţii mari. Dacă nu ar exista fonduri externe şi guvernamentale, aceste lucruri nu se pot realiza. Am mai spus-o şi o repet: este perioada în care, dacă nu accesezi fonduri, vei rămâne jos, ca localitate. Văd acest lucru după zece ani, că au rămas în urmă comune mari care nu au alimentare cu apă, canalizare sau drumuri. Secretul este munca, oamenii cu care colaborezi şi să ai şi nişte cunoştinţe economice şi administrative, pentru că nu poţi să faci ceva într-o localitate din nimic, adică fără să ai habar de nimic”.

Leave a Response