|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Primarul Constantin Cîrstina, alaturi de BISERICA! „Recunoștința” – sărbătoarea Parohiei Valea Bisericii din Orlesti 

Orlesti

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Parohia Valea Bisericii -Orlești din Protoieria Drăgășani a organizat a treia ediție a evenimentului religios-cultural „Recunoștința”.

Duminică, 5 noiembrie 2017, primarul Constantin Cîrstina impreuna cu credincioșii parohiei s-au bucurat de prezența Corului Seminarului „Sf. Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea la Sfânta Liturghie, oficiată în sobor de preoți și diaconi. Programul a continuat cu Procesiunea la Sfânta Cruce din dealul Criseasca unde, un sobor de 20 de preoți, alături de un număr însemnat de credincioși au săvârșit Slujba de mulțumire pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu peste toți locuitorii comunei Orlești. Aflat în mijlocul credincioșilor, preoților, dascălilor și oficialităților Administrației Locale, părintele protoiereu Ion Dumitrașcu a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, evocând importanța Sfintei Cruci în viața fiecărui om și binefacerile izvorâte din puterea ei.

În ultima parte a acestui eveniment, a fost organizat un cenaclu, cu conținut de muzică religioasă, coral-instrumentală, teatru și ansamblu de muzică folclorică, cu participarea Corului Seminarului, dirijat de Arhid. prof. dr. Codruț-Dumitru Scurtu și a grupurilor corale de la școlile Orlești, Scundu, Ionești, Prundeni, Sutești și Crețeni.

Un moment emoționant l-a constituit acordarea titlurilor de Cetățeni de Onoare de către Consiliul Local și Primăria Orlești domnilor Acad. Prof. Univ. Dr. Emilian Popescu și Prof. Traian Dobrinescu, fii ai satului, ca dar de recunoștință pentru activitatea educațional-culturală adusă de dânșii societății românești.

„Onoarea este haina asumată în Crucea de pe umărul creștinului. Onoarea te menține ancorat în marea vieții, când vântul poftelor se întețește, ademenindu-te cu mirosul deșertăciunilor lumii acesteia. Onoarea te apleacă în chip smerit spre Dumnezeu Binefăcătorul, precum spicul plin de boabe coapte stă plecat spre pământul ce l-a hrănit! Onoarea este zestrea de nuntă ancestrală a creștinului.

Ridicându-ne ochii către cer, gândind la ce datorăm Domnului Dumnezeu, va trebui să zicem precum psalmistul David: „Cu ce voi răsplati Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?” Psalm 65, 3.

La ceas de toamnă, când vremea culegerii roadelor a sosit, este momentul să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate! Să arătăm recunoștință părinților noștri, dascălilor, binefăcătorilor noștri, satului și țării noastre pentru ceea ce suntem astăzi!” a arătat părintele Sîia Luca-Georgian în cuvântul său, mulțumindu-le pentru prezență celor aproximativ 500 de persoane care au luat parte la eveniment, pe parcursul întregii zile.

Leave a Response