|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Primarul din Tomşani, Dumitru Pearcu, va construi două poduri din beton armat peste pârâul Bistriţa 

Pearcu

 

În cadrul alocărilor financiare prin intermediul PNDL 2, Ministerul Dezvoltării Regionale a repartizat comunei Tomşani, condusă de primarul Dumitru Pearcu, suma totală de circa 58,5 miliarde de lei vechi pentru două proiecte: „Construcţie pod din beton armat peste pârâul Bistriţa în punctul Boereasca, comuna Tomşani, jud. Vâlcea” (23,2 miliarde de lei vechi); „Construire pod peste râul Bistriţa, punct Chiceni, DC 133, comuna Tomşani, judeţul Vâlcea” (35,3 miliarde de lei vechi). Luna trecută, primarul comunei Tomşani, Dumitru Pearcu, a dat ordinul de începere a lucrărilor de modernizarea celor zece drumuri de interes local pe Măsura 7.2. Valoarea întregului proiect se ridică la aproximativ 1 milion de euro şi este finanţat prin fonduri europene. Cele zece drumuri de interes local care vor fi modernizate se numără Drumul Văilor, Uliţa Brutăriei, Măliniş, Lunca, Măcşoara Vale, Foleşti-Oteşani, Mestecăniş-Măldăreşti, Uliţa Balta Mare, Uliţa Cimitir din satul Tomşani şi Ototoci. Lungimea totală a uliţelor ce vor fi modernizate este de aproximativ 6 kilometri. „Cetăţenii comunei beneficiază de toate utilităţile necesare unei comunităţi şi simt că au un nivel de trai ridicat, adică minimul necesar pentru o familie care locuieşte în mediul rural, exact ca cei din mediul urban. Toate instituţiile au încălzire centrală, au toalete, apă curentă. În fiecare sat există o bibliotecă. În satul Bogdăneşti am făcut o bibliotecă „Artur Silvestri” denumită aşa după  numele unui mare scriitor care a murit şi în memoria lui familia ne-a donat un număr de 3000 de volume şi ceva mobilier. Vin copii şi chiar oameni de toate vârstele şi împrumută cărţi de la această bibliotecă. Există şi calculatoare la care pot comunica cu rudele lor din străinătate, elevii îşi pot lua referate pentru şcoală. Pe această cale doresc să le mulţumesc consilierilor locali, personalului primăriei care s-a specializat fiecare în domeniul lui de activitate şi pot să vă spun că au devenit adevăraţi profesionişti în domeniul în care lucrează. Orice cetăţean vine la noi este servit imediat şi pleacă mulţumit de la noi. Probabil şi longevitatea mea în această funcţie a avut un rol important, oamenii care au fost cu mine, oamenii care au fost aproape de mine, cei care au făcut ceva pentru comunitate şi fac în continuare. Am consilieri locali care cunosc mai bine decât mine comuna, ce probleme există în sate”, a mai precizat primarul din Tomşani.

Leave a Response