Obârşia Lotrului, izolată datprită lipsei banilor
Compania de Drumuri – depăşită de situaţie:
Obârşia Lotrului, izolată datprită lipsei banilor
Din nou, în această iarnă, Compania de Drumuri şi autorităţile locale vâlcene au fost depăşite de primele căderi de zăpadă. Pentru că ar costa prea mult să fie deszăpezite, reprezentanţii Companiei de Drumuri au luat decizia de a închide pur şi simplu anumite drumuri naţionale puţin circulate. Printre ele se numără şi DN 7A, între Obârşia Lotrului şi Petroşani. Compania de Drumuri se va ocupa de aceste drumuri numai dacă viaţa oamenilor care vor circula pe rutele respective va fi pusă în pericol.
De altfel, căderile de zăpadă de la începutul săptămânii trecute erau cât pe ce să izoleze şi staţiunea Voineasa de restul judeţului, deoarece plugurile de deszăpezire au apărut foarte târziu pe şoseaua care era deja acoperită cu un strat de zăpadă de peste 20 de centimetri.
Pentru a evita situaţiile neplăcute, prefectul de Vâlcea a cerut reprezentanţilor de la Drumurile Naţionale şi Drumurile Judeţene să îşi facă aprovizionarea cu utilaje şi materiale antiderapante până la data de 23 noiembrie, dată după care în judeţ vor cădea cantităţi mari de zăpadă. „Vreau o situaţie exactă a materialelor antiderapante şi a utilajelor de la Drumurile Judeţene şi Drumurile Naţionale. Vreau să aibă toate localităţile materiale antiderapante“ – a spus prefectul. Directorul Drumurilor Naţionale, Districtul Vâlcea, Eugen Mănescu a afirmat că are zece utilaje proprii şi nisipul rămas de anul trecut, pentru a face faţă primei zăpezi, iar reprezentanţii Drumurilor Judeţene au asigurat doar 15% din materialul antiderapant necesar.
Alte titluri din editia curenta:
Telefonul primarului Gutău a fost ascultat ilegal
Experimentul ROVIMET – exemplu pentru infractorii economici cu spate politic
Dumitru Buşe tratează cu „sictir“ o problemă importantă a judeţului
Festival folcloric naţional la Prundeni
Primarul din Câineni Niculiţă Fetelea suflă bine în… drâmbă
Obârşia Lotrului, izolată datprită lipsei banilor
Şpârle şi Şopârle
Sute de credincioşi s-au strâns la moaştele sfântului Grigorie
Târg ultramodern în ├×ara Loviştei
Veşti bune din Racoviţa
Patru sate din Runcu riscă să rămână izolate