Investiţii de 3 milioane euro în drumuri şi poduri, pe agenda primarului comunei Pesceana, Ion Vasile
În vara acestui an, primarul comunei Pesceana, Ion Vasile, a primit vestea bună de la Ministerul Dezvoltării privind alocarea sumei de circa 3 milioane de euro pentru poduri şi drumuri (inclusiv DC 112). Alte proiecte prin PNDL sunt: 1,63 milioane de lei pentru şcoli, 2,26 milioane de lei pentru grădiniţe. O mare realizare a comunităţii din Pesceana este faptul că drumul judeţean 677A a fost reabilitat. În vara acestui an, Consiliul Judeţean a efectuat reparaţii şi întreţinerea arterei de circulaţie, iar o porţiune din drum, care traversează pădurea Şirinesei a fost asfaltată, pe o lungime de peste doi kilometri: „Sunt foarte mulţumit de faptul că drumul judeţean a fost asfaltat, după atâta amar de vreme pe porţiunea decopertată şi, în plus, a fost prins la finanţare în vederea asfaltării pe OUG nr. 28, pe întreaga lungime, de aproximativ 29 de kilometri, întreg tronsonul Creţeni – Şirineasa”, a declarat primarul Ion Vasile. Primarul a mai spus că reţeaua de apă este finalizată: „Proiectul a inclus introducerea reţelei pe o lungime de 17,2 kilometri, construirea a două puţuri de mare adâncime, iar fondurile s-au alocat de la Ministerul Dezvoltării, prin OUG nr. 28, care a mers foarte bine. Spun aste pentru că, după finalizarea situaţiilor de lucrări ni s-au decontat şi banii. Am făcut un studiu de fezabilitate cu o firmă de consultanţă de la Bucureşti, deoarece vrem să construim o grădiniţă cu program prelungit, în locul fostului cămin cultural care nu mai funcţionează, şi care este propus pentru demolare. Grădiniţa va avea 30 de locuri, cu două clase. Această locaţie, de pe Valea Pescenei este necesară, deoarece noi avem o grădiniţă în incinta şcolii. Încercăm să depunem acest proiect şi pe fonduri europene, dar şansele sunt minime, pentru că nu cred că ne vom plia condiţiilor impuse de programele europene, noi fiind o localitate mică, sub 2000 de locuitori”. Primarul comunei Pecesana, Ion Vasile, a mai declarat recent că până la sfârşitul acestui an va finaliza asfaltarea drumului din satul Negraia, pe o lungime de 5,2 kilometri. „Noi, administraţia locală, suntem mulţumiţi de realizări, însă comunitatea are pretenţii şi mai mari de la noi, se supără dacă se toarnă asfalt pe un anumit drum, pentru că toţi îşi doresc asfalt şi pe drumul din satul lor”, a precizat primarul din Pecesana, Ion Vasile.