|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle, 23.11.2017 

soparla-cu-volanas
  • La fel ca Ghiţă Pristanda, unul dintre personajele piesei de teatru „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale, şi oamenii deputatului Cristian Buican au „umflat” de patru ori în comunicatele oficiale numărul manifestanţilor care au participat la „protesul” organizat de PNL Vâlcea, luni, 20 noiembrie. Personajul Pristanda este celebru prin faimoasa sa numărare a celor 44 de steaguri (care de fapt erau 11), similar cu personajul Buican care, în anul 2017, a numărat 900 de liberali, când, de fapt, erau maxim 250 de persoane. Mulţi membri care au participat la manifestaţii ne-au declarat, sub protecţia anonimatului, că au fost ameninţaţi că, dacă nu vor veni la miting, vor fi aspru pedepsiţi, riscând excluderea din partid.

 

  • Inspecţia Judiciară s-a autosesizat în urma acuzațiilor publice ale fostei șefe de la AEP, vâlceanca Ana Maria Pătru, că i-ar fi fost citat copilul la școală (acesta fiind de fapt major) a dispus „clasarea lucrării având ca obiect verificarea afirmaţiilor doamnei Ana Maria Pătru, conform cărora reprezentanţii DNA Ploieşti l-ar fi contactat telefonic pe fiul acesteia pentru a-i comunica faptul că mama sa urmează să se prezinte la unitatea de parchet în calitate de suspect”, notând că procedura de citare prin notă telefonică la data de 26 septembrie 2017 a fost realizată de către ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DNA Ploieşti în baza ordonanţei de delegare emisă de procuror. Soluția emisă de Inspecția Judiciară mai arată că „din analiza conţinutului procesului verbal întocmit la 26 septembrie 2017 a reieşit faptul că ofiţerii de poliţie au procedat la apelarea telefonică a doamnei Pătru la un număr de telefon la care mai fusese citată anterior, dar nu s-a putut stabili o legătură telefonică. În aceste condiţii, s-a procedat la apelarea unui alt număr de telefon indicat anterior dar nici de această dată nu s-a răspuns”.

 

  • În cele aproape 6 luni de când este prefect, Florian Marin poate fi dat ca exemplu pozitiv în ceea ce priveşte transparenţa instituţională şi excelenta relaţie pe care o are cu presa. Spre exemplu, la toate şedinţele sau întâlnirile publice cu factori de decizie, prefectul Marin invita reprezentanţii presei să pună întrebări sau să ceară lămuriri de la toţi directorii implicaţi, lucru care nu l-au făcut prefecţii anteriori.

 

  • Consiliul Judeţean Vâlcea va aproba luni, 27 noiembrie, revocarea lui Vasile Popescu din consiliul de administraţie al SC Apavil SA, având în vedere că instituţia deţine 32% din acţiuni. Din cei 3 reprezentanţi desemnaţi de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea (ce deţine 65,14% din acţiuni) în consiliul de administraţie, doi au demisionat în cursul lunii septembrie 2017, respectiv Lucian Tănăsescu şi Ion Costache. Prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea nr. 389/16 octombrie 2017, s-a aprobat solicitarea acţionarului – Municipiul Râmnicu Vâlcea -, către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „APA Vâlcea” pentru a propune revocarea lui Vasile Popescu din calitatea de membru al consiliului de administraţie la SC Apavil SA, nominalizat de către Primăria Râmnicului.

Leave a Response