|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Deţinătorii de arme şi muniţii, verificaţi de poliţişti 

barbat-cercetat-pentru-detinere-ilegala-de-arme-si-munitie

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu cei din cadrul Poliției orașului Bălcești și Postului de poliție Ghioroiu au acționat, în weekend-ul trecut, în Bălcești și Ghioroiu, pentru verificarea modului în care deținătorii de arme respectă prevederile în domeniu.

Potrivit unui comunicat al IPJ Vâlcea, pe data de 25 noiembrie, polițiștii au verificat 48 de deținători de arme și muniții, din Bălcești și Ghioroiu.

Au fost constatate 2 infracţiuni de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi al regimului materiilor explozive, în urma controlului efectuat la domiciliul unui bărbat.

Astfel, acesta ar fi deținut fără drept mai multe cartușe de vânătoare, capse folosite la încărcarea cartușelor, pulbere explozivă și 2 dispozitive folosite la confecţionarea artizanală a cartuşelor de vânătoare.

Polițiștii au constatat de asemenea că arma de vânătoare pe care o avea bărbatul nu era păstrată în condiții corespunzătoare.
Acesta a fost sancționat contravențional cu 5000 de lei, urmând a se dispune măsura complementară de anulare a dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor şi muniţiilor.

Polițiștii au identificat de asemenea 3 cartușe de vânătoare, deținute fără drept, la domiciliul unui alt bărbat, din Bălcești, constatând de asemenea că arma sa de vânătoare nu era păstrată în condiții de siguranță. Acesta a fost sancționat cu 5.000 de lei, fiind cercetat în prezent sub aspectul săvârșirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

Au mai fost aplicate încă 5 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea prevederilor legale legate de păstrarea armelor, dar și pentru muniție deținută ilegal, totalul sancțiunilor fiind de 35.000 de lei.

Au fost înregistrate 3 dosare penale, iar cercetările continuă.

Leave a Response