Oraşul Horezu a încheiat un acord de cooperare cu oraşul Hotin din Ucraina
În cadrul ei, primarul Hotinului, Mykola Holovliov le-a relatat oaspeţilor străini despre oraşul milenar şi trecutul glorios al acestuia.
La rândul său, primarul oraşului Horezu, Nicolae Sărdărescu a povestit despre centrul administrativ pe care îl conduce, menţionând că Horezu este o zonă pitorească unde turismul și meșteșugurile populare se dezvoltă activ. În plus, este renumit pentru ceramica sa specială, înscrisă pe lista patrimoniului cultural al UNESCO.
Nicolae Sărdărescu a accentuat că aceste două oraşe au multe puncte comune, pornind de la nume, suprafaţa teritoriului, numărul populaţiei şi patrimoniului istoric şi cultural. „Pe noi ne leagă nu numai istoria. Sosind la Hotin, am văzut că acest oraş este asemănător Horezului, cum a fost el înainte de aderarea României la Uniunea Europeană. UE a devenit pentru noi o șansă de care am profitat și un impuls pentru dezvoltare. … Hotin are, de asemenea, un mare potențial, suntem bucuroși să cooperăm și să apropiem orașele noastre. Dorim să vă ajutăm în atragerea de granturi și fonduri europene, să organizăm excursii şi schimb de studenţi şi profesori, consultări cu specialiștii noștri în domeniul cooperării transfrontaliere”, a spus primarul român.
În final părţile au semnat un acord privind cooperarea bilaterală în domeniul afacerilor între orașele Hotin (Ucraina) și Horezu (România). De asemenea, au convenit asupra cooperării în sferele socio-economice, educaționale și culturale. În plus, partea română, doreşte să acorde sprijin în ceea ce priveşte pregătirea specialiștilor pentru a aprofunda cooperarea internațională și pentru a atrage granturi.
Sursa: BucPress