O altfel de relaxare – cum defineşte viaţa modernă segmentul relaxării
Relaxarea în zilele noastre este mai degrabă de ordin fizic decât mintal. Ne preocupăm mai mult, ne stresăm mai mult, deşi în mare parte unele aspecte care îngrijorează sunt aspecte cărora le oferim importanţă mai multă decât merită. Conturile de pe reţele sociale sunt atent verificate, emailurile vin însoţite de alerte, mesajele de asemenea. Practic suntem mereu conectaţi la internet şi la activităţi corelate cu acesta. Dar de relaxat, când ne relaxăm?
În trecut, oamenii nu erau atât de mult conectaţi şi dependenţi de tehnologie. Aveau timp să radă mai mult, să socializeze mai mult, pe când actualmente am interpus între noi tot felul de dispozitive şi metode alternative: comunicăm pe chat, prin email şi multiple alte metode, dar mai puţin personal. Relaxarea o definim diferit, o percepem diferit; din fericire, există mai multe opţiuni, aşa că cel puţin din privinţa de a ne găsi o metodă potrivită suntem norocoşi.
Posibilităţile actuale în ceea ce priveşte relaxarea sunt mai extinse decât am crede. Raportat la pretenţiile fiecăruia şi la personalitatea fiecăruia, poate fi vorba tot de o activitate, însă una cu beneficii ulterioare. Iată şi cum se defineşte relaxarea în zilele noastre:
- Asta implică desigur şi o capacitate financiară care să facă faţă cerinţelor. Intervine stresul banilor, nevoia de a produce suficient. Suntem o societate de consum care oferă mereu senzaţia că ceva lipseşte, că ai nevoie de ceva, că trebuie să mai cumperi. Şi faci asta, în mod repetat.
- Timp petrecut pe reţele sociale, site-uri etc. Psihologic vorbind, asta se traduce prin nevoia de a evada din propria viaţă, de a ne raporta la alţii şi la ceea ce fac. O comparaţie de acest gen ne oferă satisfacţie când alţii o duc mai rău, când nu suntem singurii cu stres şi probleme. Desigur, raportat la cei cu un nivel mai înalt ca propria persoană intervine frustrarea, deci adio relaxare.
- Jocuri video şi tot ce ţine de tehnologie din acest punct de vedere.
Desigur, nu putem scurta lista numai la astfel de aspecte. Există şi alternative, care mai de care mai controversate. Spre exemplu, o metodă de relaxare, ce-i drept mai degrabă specifică în rândul bărbaţilor, este şi masajul senzual. Dacă femeile se răsfaţă la spa sau la salonul de cosmetică şi înfrumuseţare, ei preferă masajul senzual.
În ce constă asta. Un exemplu edificator îl găsim şi online. Spre exemplu, masajclub.ro ne dezvăluie tipurile de servicii, într-un mod explicit, ceea ce ne face să conturăm şi preferinţele şi cerinţele actuale. Un masaj senzual realizat nu de una, ci de două sau trei maseuze sună mai mult decât atractiv. Sunt folosite uleiuri speciale, unele chiar din sfera aromaterapiei, pentru un plus de efect, pentru a amplifica trăirile şi a trezi simţurile.
Cu ce pot ajuta astfel de masaje? Dacă lăsăm la o parte gândirea superficială, excluzând factorul erotic ce ar putea jena, crea confuzie şi stârni controverse, masajul este până la urmă cu efecte terapeutice. Nu se poate contesta ceea ce ţine de relaxarea trupului, de revigorarea acestuia, de stimularea circulaţiei prin tehnici de masaj asupra pielii.
Desigur, o astfel de metodă de relaxare este nu numai din sfera modernului, ci combină mai multe interese. Este desigur şi răsfăţul masculin dus la o altă extremă – dar funcţionează, ceea ce face ca doritorii să fie în număr mare. Ca o demonstraţie a continuităţii acestei nişe în contextul societăţii actuale, stau şi serviciile extinse ale saloanelor de acest gen. Spre exemplu, sesiunile de masaj erotic se pot desfăşura şi la hotel sau poate fi vorba de masajul oferit nu numai unui bărbat ci unui cuplu.
Concluzia? Relaxarea este absolut necesară, indiferent de tipologia ei
Prioritizând nevoia de relaxare, înţelegând că trebuie să ţinem sub control stresul, metodele de relaxare au devenit din ce în ce mai diverse. Spa, vacanţe, lectură, orice poate deveni o sursă ideală din acest punct de vedere.
Tinerii se prăpădesc de epuizare. Suntem generaţii obosite din toate punctele de vedere, cu sănătate şubredă şi cu reper mai degrabă financiar în viaţă; ne dorim mai mult să avem, să agonisim şi mai puţin să fim, să devenim, să ne relaxăm. Într-un astfel de context, este imperios necesar să ne regăsim un echilibru.