Avocatul Petre Ungureanu – Bebe, tu poţi ?
Bebe, tu poţi ?
Întâmplător îmi cade în mâini unul dintre acele ziare pline de înjurături la adresa concurenţei, de ştiri răsuflate şi de articole impregnate cu ură şi greşeli fireşti pentru cei pe care îi marchează lipsa celor şapte ani de acasă. Citesc uimit cum un ziarist căruia nu i-am făcut de-a lungul timpului decât bine aprobă cu mânie proletară, îmbrăcată în haine noi de tranziţie luate în leasing, acţiunea unui deputat care ne-a reclamat la procuratură.
Avocatul Petre Ungureanu, migrator prin cinci partide, fost lider ţărănist, ufedist şi liberal, acum deputat vremelnic PLD, a declarat la una din acele conferinţe de presă rezervate presei de familie că l-am şantajat. Ziaristul care aprobă această acuzaţie şi o întăreşte prin nişte fraze demne de un elev de la un centru de reeducare ştie foarte bine că Bebe Ungureanu nu a fost şi nu va fi şantajat niciodată de cineva din Vâlcea. Prea îl cunoaşte lumea bine aici. Omul nu are decât mână de luat. Nu una, ci mai multe.
Averea sa a sporit an de an iar printre procesele care le are nici o casă de specialişti europeni nu ar putea face ordine descâlcind iţele unor afaceri extrem de profitabile. Normal că parlamentarul ne-a reclamat. Ştiam că aşa va face pentru că publicând adevăruri despre afacerile sale l-am obligat. Putea să aleagă calea civilă, care ar fi presupus taxe de timbru iar Bebe nu e obişnuit să plătească decât dacă ştie sigur că primeşte minim de zece ori mai mult.
Ceea ce nu poate să se întâmple în această situaţie. Putea să ne reclame doar pentru insultă şi calomnie dar a preferat să adauge şi şantajul pentru a se spăla cumva de cele scrise de noi. Adică chipurile l-am atacat jurnalistic pentru că nu ne-a dat bani. În ciuda poziţiei de parlamentar şi a funcţiei pe care o ocupă în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, a relaţiilor multiple pe care le-a stabilit prin fel de fel de curţi, tribunale şi judecătorii şi a presiunilor la care va supune procurorii nu ne temem. Adevărul este de partea noastră.
Ca de obicei am trimis şi articolele despre afacerile deputatului la mai multe instituţii publice din România. Unele informaţii publicate de noi au fost dezvoltate de colegi din media locală. Avem documente, martori, acte. Şi mai ales avem convingerea că suntem nevinovaţi.
Nu noi am încasat lunar 2000 de dolari de la o firmă de stat pentru servicii inexistente, nu noi am fost blestemaţi de oameni care şi-au pierdut terenurile, nu noi am păcălit un client cu 800 de milioane de lei vechi şi apoi ne-am golit conturile când firma respectivă a obţinut o decizie de recuperare, nu noi ne-am trădat şefii politici, nu ne-am luat maşini, vile, piscine cu bani negri.
Nu noi am smuls Râmnicului un teren de 18 hectare prin manevre oculte. Noi putem justifica fiecare obiect pe care-l deţinem, fiecare leu câştigat. Bebe, tu poţi?
Traian Guminski
(Impact) | Traian Dobrinescu s-a făcut de râs |
(Politica) | Declaraţiile de avere ale deputatului Ungureanu… |
(Editorial) | Avocatul Petre Ungureanu – Bebe, tu poţi ? |
(Administratie) | O nouă localitate pe harta judeţului |
(Sparle si soparle) | Sparle si Soparle |
(Administratie) | Curtea de Apel a decis: Rejudecarea procesului … |
(Impact) | Isterie la Casa Judeţeană de Pensii |
(Politica) | Ion Tudor atrage atenţia |
(Actualitate) | „Seara de colinde“ a ajuns la ediţi… |
(Administratie) | Renga, primul prefect gentelman |
(Administratie) | Licitaţie pentru căminul de bătrâni |
(Actualitate) | Spectacol gratuit pentru copii |
(Actualitate) | Râmnicul – înfrăţit cu un oraş turcesc |
(Politica) | Liberalii acordă atenţie comunei Dăeşti |
(Actualitate) | Isterie la Casa Judeteana de Pensii Valcea |