|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Voineasa – o staţiune montană recomandată tot timpul anului 

Voineasa – o staţiune montană recomandată tot timpul anului

 Staţiunea Voineasa, binecunoscută pentru peisajele deosebite şi pentru gradul de poluare 0 este amplasată pe valea râului Lotru, la poalele munţilor cu acelaşi nume, înconjurată de păduri de brad, molid şi fag, staţiunea oferă în orice anotimp o atmosferă de linişte şi deconectare. Se află la o altitudine de 650 de metri, având ierni blânde lipsite de curenţi şi vânturi cu un aer puternic ozonat. Este un loc tocmai potrivit pentru pescuit de păstrăvi în râurile Lotrului.

La Voineasa se poate ajunge cu autoturismul pe traseul Bucureşti – Voineasa, pe Drumul Naţional 7 şi E15A (246 de kilometri), sau cu trenul pe ruta Bucureşti – Brezoi (307 kilometri), parcurgând ultimii 40 de kilometri de drum cu autobuzul (Brezoi – Voineasa). Prima atestare documentară a staţiunii a fost făcută într-un hrisov al lui Neagoe Basarab de la 1520, care face referire la Muntele Mănăileasa, zonă de graniţă între Transilvania şi ├×ara Românească. Ca staţiune balneoclimaterică, Voineasa a fost înfiinţată în octombrie 1981.

Baza de tratament este dotată cu aparatură modernă, unde se poate trata nevroza astenică, surmenajul fizic şi intelectual, afecţiuni ale aparatului locomotor, ale căilor respiratorii şi alte boli asociate.

Staţiunea este pentru odihnă şi tratament, fiind de importanţă naţională, deschisă în toate anotimpurile. Se află în partea central- sudică a României, la capătul sudic al munţilor Lotru (Carpaţii Meridionali), pe valea râului Lotru, la o altitudine de 600-800 de metri, la 60 de kilometri nord-vest de municipiul Râmnicu-Vâlcea (reşedinţa judeţului Vâlcea) de care este legată printr-un drum modernizat. Baza de tratament este folosită pentru refacere fizică şi intelectuală, convalescenţă, nevroză astenică, silicoză, astm bronşic şi bronşite cronice astmatiforme.

În staţiune sunt 6 hoteluri de două şi trei stele

În staţiune sunt 6 hoteluri: Lotru, Brădişor, Lotrişor, Vidruţa, Voineşiţa şi Poieniţa. Toate hotelurile au camere duble şi single dotate cu baie, radio, tetevizor şi balcoane. În afară de hoteluri, în staţiune mai sunt 14 vile apartament de două stele dotate cu apartament cu câte două dormitoare, living room, sală de baie, grup sanitar şi bucătărie. În staţiune este şi un restaurant de categoria I, club de vacanţă cu discotecă şi jocuri electronice, sală de spectacole, terenuri de sport pentru tenis, fotbal, volei, baschet, baruri de zi, saună şi bazin de înot.

Hotelul Lotru, de două stele are 173 de camere cu 331 de locuri. Hotelul Brădişor, tot de două stele dispune de 179 de camere cu 340 de locuri, Hotelul Lotrişor, de o stea are 165 de camere cu 314 locuri; Hotelul Vidruţa (o stea) are 36 de camere cu 68 de locuri iar Hotelul Voineşiţa (o stea) are 150 de camere cu 290 de locuri. Cele 14 vile – apartament, de trei stele cu 56 de locuri.

Serviciile sunt parcare, lift, baza de tratament, farmacie, bibliotecă, biliard, discotecă, agenţie de turism, saună, seif, teren de sport, pescuit, vânătoare, sporturi de iarnă, restaurant, terasă restaurant, bar, cameră cu baie şi duş, televizor, cablu TV şi telefon.

Vidra – „Cenuşăreasa” dintre munţi

Staţiunea Vidra are o suprafaţă de 24 de hectare, fiind amplasată pe munţii Puru la o altitudine de 1300 de metri. Staţiunea are în imediata vecinătate lacul de acumulare Vidra, cel care colectează toate apele din munţii apropiaţi, punând în funcţiune cea mai mare hidrocentrală de pe râurile interioare: Uzina Electrică Lotru Ciunget, cu o putere instalată de 510 MW. Staţiunea dispune de peste 1000 de locuri de cazare, dar nefiind terminate lucrările de investiţii, o bună parte dintre aceste spaţii de cazare nu sunt funcţionale.

Totuşi, în perioadele de sezon pot beneficia 80-90 de turişti de spaţiile de cazare şi masă ale staţiunii. Acest obiectiv turistic, ca de altfel şi Staţiunea Voineasa, sunt sub administrarea Confederaţiei Sindicatelor din România. SIND ROMÂNIA – Filiala Olăneşti a modernizat 4 vile din Staţiunea Vidra, ridicând calitatea serviciilor de cazare. Staţiunea ar putea să fie o a doua Poiană Braşov a României. Peisaj extraordinar, posibilităţi de schi, de drumeţie, de pescuit, de sporturi acvatice şi de orice altceva îţi mai trece prin cap atunci când eşti plecat într-un concediu de o săptămână.

Alte titluri din editia curenta:

(Impact)Maternitatea din Râmnicu Vâlcea, mizerie şi dez…
(Impact)Organizare haotică la Oficiul Poştal – Os…
(Actualitate)Majorarea de la Oltchim, amânata
(Impact)Cinci răniţi într-un accident la Câineni
(Actualitate)Botezul Domnului – Boboteaza şi Sfântul Ioan
(Administratie)Localităţi vâlcene: Comuna Alunu
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Impact)Un bărbat din Vâlcea, Florea Popescu, de 41 de …
(Fapt divers)Înecată în Popeşti
(Sport)Astăzi se reunesc şi „municipalii” …
(Fapt divers)Prostituate vămuite de sărbători
(Administratie)Toate drumurile naţionale din Vâlcea sunt pract…
(Turism)Voineasa – o staţiune montană recomandată…
(Finante)În atenţia contribuabililor care desfăşoară act…
(Administratie)Primãria extinde iluminatul public în muni…

Leave a Response