Vitraliu de Cartea Recordurilor la Biblioteca din Râmnicu Vâlcea
Cel mai mare vitraliu de la noi, propus deja pentru Cartea Recordurilor, se află la Biblioteca din Râmnicu Vâlcea.
Comoara arhitectonică este unică în Romania, iar ceea ce o face să se remarce şi în Europa este chiar suprafaţa.
Vitraliul este, de fapt, de 14 ani, acoperişul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea.
Remus Grigorescu, director Biblioteca Județeană Antim Ivireanu: „Vitraliul Facerea Lumii a devenit un reper pentru judeţul Vâlcea. O capodoperă care pune în valoare ideea de carte, ideea cuvântului.”
Şi nu doar semnificaţia îl face special. Cele 86 de panouri din sticlă, aşezate la 30 de metri înălţime, reprezintă o explozie de culoare. Pentru realizarea lui, artistul plastic a lucrat timp de un an. Şi alte trei luni a durat montajul.
Gheorghe Dican, artist plastic, vicepreşedintele UAP România: „A fost şi nebunia necunoscutului, pentru că nu mi-am dat seama de la început cu ce probleme tehnice mă voi confrunta. E puţin probabil ca tehnica aceasta să fi fost folosită şi de alţii.”
În Europa, un acoperiş-vitraliu asemănător mai există în Belgia, dar este amenajat pe o suprafaţă plană.