|marți, noiembrie 26, 2024
  • Follow Us!

Contracte de zeci de milioane de euro pentru modernizarea unor drumuri judetene 

costi-1-1

 

Recent, a fost prezentată o informare cu privire la activitatea desfăşurată de preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, în luna ianuarie 2018. Vineri. 05.01.2018, au fost ridicate de la Organismul Intermediar – Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud – Vest Oltenia, exemplarele originale ale contractelor de finanţare, în valoare de peste 71 milioane euro, pentru modernizarea unor drumuri judetene.

Marti, 9 ianuarie a.c.. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, împreună cu managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Dan Ponoran, au participat, la sediul Guvernului României, la semnarea contractelor pentru achiziţionarea unor echipamente de imagistică medicală de ultimă generaţie, cu care vor fi dotate mai multe spitale din ţarăSpitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, în care s-au investit pentru aparatură, într-un singur an (2017), peste 70 de miliarde lei vechi, va primi un dispozitiv RMN, aparat care va scuti pacienţii din judeţ de drumurile către alte unităţi spitaliceşti din ţară, pentru realizarea unor astfel de investigaţii.

Vineri, 12 ianuarie 2018. Constantin Rădulescu, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, a efectuat o vizită la Biblioteca Judeţeană ”Antim Ivireanul” Vâlcea, prilej cu care i-a fost prezentat programul activităţilor care se vor desfăşura pe parcursul anului 2018.

Marti, 16.01.2018, Constantin Rădulescu, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, s-a deplasat la sediul Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea (RAJDP Vâlcea) pentru a face o analiză şi a dispune măsuri operative cu scopul de a evita apariţia unor situaţii, care ar putea afecta circulaţia pe drumurile judeţene.

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a semnat, vineri, 19.01.2017, lista cu aparatura necesară dotării secţiilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Noile dotări vor ajunge în săli de operaţii, dar şi în secţiile Neonatologie, Ginecologie, Urologie, Ortopedie şi Recuperare Medicală, Fizioterapie şi Tratament.

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a luat act de solicitările autorităţilor locale şi a locuitorilor din Ţara Loviştei, ca drumul de pământ DN 7D să fie reîncadrat în categoria drumurilor judeţene, pentru a fi reabilitat de Consiliul Judeţean Vâlcea. După o analiză serioasă a demersurilor ce ar trebui întreprinse pentru rezolvarea acestei probleme, se va lua o hotărâre în ceea ce priveşte preluarea acestui sector de drum.

Luni, 22 ianuarie 2018, au fost recepţionate lucrările la obiectivul de investiţii „Refacere platformă drum judeţean DJ 676 D Alunu – Cernişoara, km 12+300″, lucrări începute la 28.08.2017.

Proiectul “Restaurarea, dotarea şi punerea în valoare a Muzeului Memorial Nicolae Bălcescu”, depus în cadrul POR 2014-2020, Axa prioritară 5 – îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiţii 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural, cu o valoare totală de 19.570.816,05 lei, a parcurs etapele de evaluare a conformităţii administrative şi eligibilităţii şi de evaluare tehnică şi financiară.

Leave a Response