|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Poliţistul Popa nu merită să rămână în Poliţie 

Poliţistul Popa nu merită să rămână în Poliţie

   Recordul la sancţiuni în ultima perioadă este deţinut de agentul de poliţie Ion Popa, care a lucrat o perioadă la Postul de Poliţie Dăeşti şi a fost mutat disciplinar la Râmnicu Vâlcea. El a primit deja la ultimul consiliu de conducere al inspectoratului a treia sancţiune disciplinară, respectiv amânarea înaintării în grad. „Din punctul meu personal de vedere unii nu merită să mai rămână în poliţie, dar noi urmăm calea legală. Poliţistul Popa a fost trimis în consiliul de disciplină . Nu puteam să-l trecem în rezervă. Acum am aplicat penultima sancţiune disciplinară permisă – amânarea înaintării în grad.” –a  spus comisarul şef Florian Marin. Prima abatere constatată de conducerea poliţie cu privire la respectivul poliţist, a fost aceea că s-a bătut cu un coleg al său, de la Dăeşti. „A avut un conflict care a degenerat cu poliţistul Damian, de la Dăeşti, fostul şef de post. După aceea amândoi s-au dat în judecată pentru calomnie şi au fost ambii sancţionaţi de instanţă. În vara anului trecut acelaşi poliţist a intrat într-o cârciumă din localitatea Dăeşti afumat din cauza băuturii şi a început să se exprima vulgar, fapt pentru care a luat a doua sancţiune. Ultima faptă pe care am constatat-o a fost că el a considerat că are drept la replică după ce a transmis către presă nişte informaţii care nu se puteau da publicităţii.” – a precizat comisarul şef Marin.

Leave a Response