|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Lucrările la Centrul Expoziţional Seaca au intrat în linie dreaptă 

Lucrările la Centrul Expoziţional Seaca au intrat în linie dreaptă

La jumătatea lunii februarie, la Călimăneşti vor demara lucrările pentru amenajarea Centrului de Convenţii şi Expoziţii Nord Oltenia, de la Seaca. Conducerea Consiliul Judeţean Vâlcea a stabilit 15 februarie ca dată de începere a lucrărilor, după discuţii aprinse cu cele două firme care au câştigat licitaţia: SC Confort SA Timişoara şi SC Construcţii Erbaşu SA Bucureşti.

Lucrările sunt demarate astfel cu vor fi demarate în data de 15 februarie, cu o lună de zile mai devreme decât data impusă de reprezentanţii consorţiului. Valoarea totală a proiectului este de 8.249.703,42 de euro, plus TVA, acesta fiind finanţat prin programul PHARE 2004-2006, Coeziune Economică şi Socială – Dezvoltare Regională şi aprobat în şedinţa Consiliului Judeţean din 19 decembrie 2005.

Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă dezvoltarea infrastructurii de afaceri şi îmbunătăţirea accesului la mediul de afaceri , furnizarea de informaţii, servicii şi tehnologii, cu scopul de a creşte nivelul competitivităţii afacerilor şi pentru a crea un cadru favorabil atragerii investiţiilor locale şi străine în judeţul Vâlcea şi în Regiunea Sud-Vest Oltenia.

Licitaţie reluată

În perioada 28 noiembrie 2006 – 2 martie 2007 s-a derulat procedura de evaluare a ofertelor depuse în cadrul licitaţiei internaţionale de lucrări prevăzute în Proiectul Centru de Convenţii şi Expoziţii Nord-Oltenia. În urma derulării acestei proceduri, Autoritatea Contractantă reprezentată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, a decis să anuleze procedura de licitaţie deoarece ofertele, corespunzătoare din punct de vedere tehnic, au depăşit cu mult resursele financiare disponibile.

La 8 iunie 2007, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a fost publicat un nou anunţ de participare privind relansarea licitaţie internaţionale de lucrări. Analiza documentaţiei de atribuire a licitaţiei a început în data de 30 iulie 2007, dată la care a fost stabilit şi câştigătorul licitaţiei, pentru lucrările de execuţie: SC Confort SA Timişoara şi SC Construcţii Erbaşu SA Bucureşti. După doi ani de aşteptare, mult-visatul proiect prinde contur: „În sfârşit, copilul meu creşte, la 15 februarie vom aşeza tabăra la Seaca.

Am vorbit cu constructorul şi vom începe lucrările. Proiectul Seaca este copilul meu şi mă bucur extrem de acest lucru. Cum spunea Galileo Galilei, daţi-mi un punct de sprijin şi învârt pământul. Daţi-mi Seaca şi o dau vâlcenilor, că e normal să o las vâlcenilor, după plecarea mea din CJ, pentru vâlceni, pentru viitorul economic al judeţului” – se laudă Dumitru Buşe. Firma SC Eptisa România a fost de asemenea desemnată pentru a superviza lucrările de construcţie.

Dezvoltarea infrastructurii turistice la Călimăneşti

Pentru proiectul „Călimăneşti 2007 – Dezvoltarea infrastructurii turistice din staţiunea balneară Călimăneşti-Căciulata”, firma de asistenţă tehnică a proiectului, Romair Consulting, a finalizat proiectul tehnic şi detaliile de execuţie, pe care le-a înaintat spre avizare Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, care urmează să-şi dea avizul.

Pentru „Reabilitarea infrastructurii turistice a staţiunii Băile Govora”, reprezentanţii ministerului, împreună cu cei de la firma de asistenţă tehnică Construct Consulting au finalizat şi ei proiectul tehnic. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul proiectului „Ocolirea municipiului Drăgăşani pe drumul naţional de la Craiova la Rm. Vâlcea”, unde firma de asistenţă tehnică, Louis Berger Sas Paris, definitivează proiectul tehnic şi documentaţia de licitaţie pentru stabilirea constructorului. În acest caz este necesară refacerea proiectului tehnic şi detaliile de execuţie, datorită modificării soluţiei tehnice.

Alte stiri din editia curenta:

(Impact)Criză în justiţia vâlceană
(Impact)Firmele deputatului Becşenescu, executate silit…
(Actualitate)Combinatul Oltchim va fi scos la privatizare
(Administratie)În Drăgăşani Doctorul Pavelescu se pregăteşte p…
(Fapt divers)Putem reclama poliţiştii
(Politica)Senatorul Mihail Popescu a refuzat postul de şe…
(Actualitate)Fonduri europene pentru învăţământul vâlcean
(Sport)Tadici e unul dintre cei mai buni tehnicieni di…
(Politica)La Olăneşti primarul nu va fi votat nici de col…
(Sparle si soparle)Sparle si soparle
(Finante)Actualitatea fiscală: Obligaţii declarative ale…
(Actualitate)O firmă proaspăt înfiinţată în Prahova a prelua…
(Editorial)Ce se-ntîmplă la Poliţie
(Administratie)Lucrările la Centrul Expoziţional Seaca au intr…
(Fapt divers)Bani furaţi din altar

Leave a Response