Simpozionul Național „Contextul intern și internațional al înfăptuirii idealului național în anul 1918” 

Miercuri, 7 martie, Sala Iosif Episcopul  a Casei Sfântul Ierarh Calinic din cadrul Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, a găzduit Simpozionul Național „Contextul intern și internațional al înfăptuirii idealului național în anul 1918”.

Evenimentul cultural-istoric s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, fiind organizat de către Arhiepiscopia Râmnicului, Academia Oamenilor de Știință din România, Forumul Cultural al Râmnicului, Asociația «Stefadina» din București.

În cuvântul transmis participanților și intitulat Unirea Basarabiei cu România un ideal pe care nu trebuie să-l părăsim, mesaj ce a fost citit de către Părintele Consilier Ștefan Zară,  Chiriarhul Râmnicului a subliniat că „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2018 drept Anul Omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 pe tot cuprinsul Patriarhiei Române, având în vedere că anul acesta se împlinesc 100 de ani de la înfăptuirea acestui ideal spre care a năzuit poporul român de veacuri.

Sărbătorim în acest an, 2018, împlinirea Centenarului de la înfăptuirea Unirii Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Regatul României, în anul 1918, după încheierea Primului Război Mondial. Intrarea României în această conflagrație mondială (4/17 august 1916) a urmărit, de fapt, întregirea neamului românesc și făurirea statului național unitar. Astfel, acesta este cel mai potrivit moment pentru a recunoaște unitatea neamului românesc în cursul istoriei ca și consecință a identității spirituale creștine a poporului nostru.

Acest moment din istoria neamului românesc reprezintă un moment binecuvântat pentru noi toți de a-i aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru darul pe care ni l-a făcut și anume acela de a ne dărui libertatea și unitatea națională.

Unitatea noastră ca popor are, de bună seamă, ca temelie, identitatea spirituală a noastră, ca popor creștin. Nașterea noastră ca popor a fost dublată de nașterea noastră întru Hristos, deoarece încreștinarea poporului nostru de către Sfinții Apostoli Andrei și Filip s-a făcut odată cu etnogeneza poporului român. Conştiinţa Neamului nostru este păstrată, fără doar şi poate, prin conlucrarea Statului cu Biserica. Biserica niciodată nu a desconsiderat politica, dar nici nu s-a implicat în aceasta. Ajutorul pe care Biserica îl dă cetățenilor rămâne real câtă vreme ea rămâne neangajată politic, după expresia teologului Georgios Mantsaridis. Așa cum slujitorii Bisericii au obligația de a nu se implica în viața politică, la fel purtătorii puterii de stat sunt datori să respecte tradiția unei societăți, să promoveze valorile tradiționale ale acesteia. Memorabile, în acest sens, sunt cuvintele rostite de Iuliu Maniu, la Alba Iulia, în discursul său, cu prilejul proclamării României Mari: „Noi, onorată Adunare Naţională, privim înfăptuirea unităţii noastre naţionale un trimf al libertăţii omeneşti. Noi nu voim să devenim din oprimaţi oprimatori, din asupriţi asupritori. Noi voim să întronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor şi a tuturor cetăţenilor. Noi propunem decretarea unirei cu Regatul României a întregei Transilvanii, a întregului Banat şi a întregului teritoriu locuit de Români al Ungariei. Pe aceste teritorii locuiesc însă şi alte neamuri, cu alte însuşiri şi alte tradiţii. Noi nu voim să răpim individualitatea etnică, nici fiinţa naţională a acestor neamuri. Noi nu vroim să răpim limba nimănui, ci vrem ca fiecare om să aleagă liber limba şi credinţa în care vrea să trăiască atât în viaţa lui particulară, cât şi în legătură cu viaţa de stat. Noi nu vrem să verse nimenea lacrimile pe cari le-am vărsat noi atâtea veacuri”. Respectul față de valorile Neamului nostru este astfel o datorie a oricărui cetățean și, cu atât mai mult, a celor care conduc societatea românească de astăzi. A încerca în oricare fel să schimbăm valorile Neamului românesc înseamnă a încerca să distrugem conștiința acestui Neam, pentru care s-au jertfit înaintașii noștri.

Fără a ne păstra conștiința de neam, fără a lupta pentru unitatea noastră, fără a păstra nealterată credința noastră ortodoxă pe care am primit-o ca dar suprem de la moșii și strămoșii noștri, nici constituția, nici altă carte de legiuri nu mai poate avea vreo valoare. Biserica dintotdeauna a militat pentru unitatea tuturor oamenilor, dar, în același timp, pentru salvarea specificității peronale a fiecăruia, pentru menținerea identității personale a fiecărui neam în parte.

Simpozionul de astăzi, organizat sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România și cu sprijinul substanțial al Forumului Cultural al Râmnicului marchează o primă etapă importantă din cadrul Marii Uniri de la 1918, și anume Unirea Basarabiei cu România, ce a avut loc la 27 martie / 9 aprilie 1918 şi a fost în fapt reunificarea vechii provincii româneşti Basarabia, ruptă de Moldova şi alipită de Rusia în 1812. Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu România pentru a forma România Mare”.

În cadrul simpozionului moderat de către părintele Ștefan Zară, Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului, au fost susținute următoarele comunicări:

• „1918, anul întregirii României în contextul eliberării naționale a popoarelor europene” – prof. univ. dr. Ioan Scurtu;
• „România în anii premergători Marii Uniri” – prof. univ. dr. Gheorghe Sbârnă de la Universitatea «Valahia» din Târgoviște»;
• „Contextul intern și extern al revenirii Basarabiei în hotarele Țării” – prof. univ. dr. Corneliu-Mihail Lungu;
• „Unirea Basarabiei cu România, reflectată în documentele de arhivă din Vâlcea” – dr. Ionela Dinescu de la Serviciul județean Vâlcea al Arhivelor Naționale;
• „Contribuția lui Ion I.C. Brătianu la Unirea Basarabiei cu România” – dr. Ionuț Cojocaru;
• „Revista «Stefadina… file de arhivă» și Centenarul Marii Uniri” – dr. Mihai Nicolae;

Hotărârea Congresului întrunit în Casa eparhială din Chișinău, la 20 octombrie / 2 noiembrie 1917, atunci când a fost statuată, pe cale democratică, unirea Basarabiei cu România arăta că: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară: Republica Democratică (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum mai bine de o sută de ani din trupul vechii Moldave, în puterea dreptului istoric și al dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna, se unește cu mama sa, România”.