|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Primarul Gheorghe Şerban a făcut fabrică de proiecte la Goleşti 

Comună condusă de profesionişti

Primarul Gheorghe Şerban a făcut fabrică de proiecte la Goleşti

 Primarul comunei Goleşti, Gheorghe Şerban, poate fi găsit toată ziua la primărie sau pe teren. Are apartament în Râmnicu Vâlcea dar doarme în comună şi vine în oraş doar dacă are o treabă importantă deşi Goleştiul e la 10 minute de mers cu maşina de municipiu. „ Anul acesta am dormit doar o singură dată în oraş. Mai des am fost prin Capitală şi în Craiova pentru a obţine finanţarea unor proiecte”. Gheorghe Şerban a fost nominalizat de mai multe ori ca cel mai gospodar primar din judeţ.

O viaţă printre oameni

Actualul edil al frumoasei comune are o experienţă de peste 20 de ani în administraţia locală. Este vechi membru al Partidului Democrat ( acum PDL) şi a candidat în 1996 pentru prima dată la primărie. A fost două mandate consilier local. În 2004 era să câştige din primul tur dar i-a lipsit un vot. Nu a făcut contestaţie ci a preferat o nouă confruntare unde şi-a zdrobit adversarul cu un procent de 86 la sută.

A reuşit să obţină şi şase mandate de consilier suficiente pentru a impune ca viceprimar un om cu care face o echipă minunată. „Am suficientă experienţă. Doresc încă un mandat de primar pentru a finaliza toate proiectele iar în 2012 aş vrea să candidez, în cazul în care vor fi circumscripţii uninominale, la funcţia de deputat.” La 52 de ani primarul pare argint viu. Are o fată care a absolvit Facultatea de Bănci Finanţe şi care l-a ajutat să devină bunic şi un fiu student.

Primarul este şi el student fiind în ultimul an la Administraţie Locală. „ Învăţ noaptea pentru că ziua sunt cu treburi prin comună până la ora 22 de cele mai multe ori. Inclusiv sâmbăta şi duminica. Mi-am făcut birouri prin toate satele pentru a merge eu la oameni să nu mai bată drumurile. Am luat numai note bune pentru că mă pregătesc serios. E ruşinos să ştie colegii că eşti primar şi să nu ştii sau să copiezi.

Recunosc că un examen, anul trecut, am gafat. Am luat 4 la Economie Mondială. Înainte de examen am primit un telefon care mă anunţa de calamităţile de la noi din comună. Nu am avut stare, am stat la examen, am scris dar nu ştiu ce am scris. Mă gândeam numai cum să ajung mai repede în comună să văd ce s-a întâmplat, ce pagube sunt, ce măsuri să iau.”

„Cunosc fiecare familie din comună“

Comuna Goleşti are o populaţie de 2856 de persoane din care 2215 cu drept de vot. În comună sunt trei şcoli care funcţionează dar elevi sunt din ce în ce mai puţin. „Aici o vină mare o are fostul primar care a eliberat 20 de licenţe de taxi. Apropierea de Râmnic şi existenţa unor mijloace de transport la îndemână a dus la mutarea copiilor la şcolile din oraş deşi la noi sunt învăţători şi profesori foarte buni.

Eu am redus din licenţe că nu are Goleştiul nevoie de 20 de taxiuri. Măsura poate părea nepopulară unora, dar mi-am asumat riscul.” Primarul a ştiut să lucreze din timp pentru proiecte, unul chiar l-a făcut de unul singur. Aşa s-au obţinut finanţări pe Ordonanţa 7 pentru construirea a 7 poduri. Un alt pod a fost deja finalizat şi al 9-lea este în stadiul de proiect. Administraţia locală crede că în acest an toate vor fi inaugurate.

„ Sunt convins că nu puteam să fac toate acestea fără ajutorul salariaţilor din primărie. Sunt oameni pregătiţi bine profesional şi cu multă dăruire. Le mulţumesc pentru sprijin şi lor dar mai ales viceprimarului Dumitru Ropină. Este genul de om care se naşte la o sută de ani. E foarte cinstit şi înţelept. Omul acesta nu ştie să mintă.“

Primar cu ştiinţa administraţiei

În 2007 bugetul local al Goleştiului a fost de 1,228 miliarde lei. Exerciţiul bugetar s-a încheiat cu 100 de miliarde.. „ Vreau să aducem şi mai mulţi bani în comună. În 2008-2009 estimez ca din finanţări externe să primim 3-6 milioane de Euro”. Primăria a reuşit şi reabilitarea a două şcoli. În Blidari s-a făcut revizia la instalaţia electrică şi un puţ de mare adâncime pentru apă.

La Şcoala din Popeşti s-a reabilitat sistemul de încălzire, termopane. Se face un grup sanitar ecologic şi un acoperiş. Aici este şi biblioteca comunei. „Regret că cei de la Inspectorat au judecat mereu politic. Nu am primit bani pentru şcoli pentru că sunt primar PD. Uitaţi-vă cum au aruncat cu banii în Budeşti comuna vecină unde primar e liberal. Nu ştiu ce vină au copiii de la şcoală, că eu nu am vrut să migrez.

Am avut oferte de la toate partidele dar le-am spus, că nu sunt dispus să îmi schimb convingerile după cum bate vântul. Singurul care nu mi-a cerut să mă duc la el a fost domnul Buşe căruia îi şi mulţumesc pentru că m-a ajutat atunci când a putut.” Primarul spune că această localitate a beneficiat de finanţări adevărate atunci când prefect era Aurel Vlădoiu. Îi mulţumesc chiar dacă este din PSD. Recunosc că Vlădoiu alături de Dorel Jurcan şi de Frâncu sunt singurii parlamentari care au făcut ceva în acest mandat.”

Gheorghe Şerban locuieşte chiar la mijlocul comunei. Şi caută mereu să nu defavorizeze pe cineva sau un sat anume. Are ştiinţa administraţiei. În Râmnic a fost administrator, timp de 25 de ani, al celei mai mari asociaţii din Ostroveni. Aceasta s-a spart în 7 asociaţii mici dar toate au ales ca administrator pe Anişoara Şerban, soţia primarului. „Nu mai am timp să mă ocup şi de aceste asociaţii. Personal mă bucur că la alegeri nimeni nu va putea să mă acuze de ceva rău şi sunt cu inima deschisă în faţa tuturor. Cred că voi reuşi să rezolv şi problema alimentării cu apă şi a canalizării, dacă cetăţenii vor avea în continuare încredere în mine.“

Alte titluti din edita curenta

(Impact)Case înghiţite de pământ la Mateeşti
(Politica)Nicolae Jivan pleacă din PNL Valcea
(Administratie)Primarul Gheorghe Şerban a făcut fabrică de pro..
(Impact)Leasă îl sponsorizează pe Becali
(Actualitate)Sinistraţii de la Ocnele Mari – în pragul…
(Sparle si soparle)Sparle si soparle
(Fapt divers)Sute de mii de euro pentru şcolirea hackerilor ..
(Actualitate)Valea Oltului, coşmarul şoferilor
(Sport)Adunarea Generală a AJF a decis în şedinţă ordi…
(Editorial)Campanie profesionistă
(Fapt divers)Miliţianul Chituc nu ştie ce face
(Finante)Atenţie angajatori: se apropie termenul limită …
(Actualitate)Nouă microhidrocentrale noi la Vâlcea.
(Administratie)Balul bobocilor, din bani destinati sportului s…
(Fapt divers)IPJ Valcea Buletin de presa

Leave a Response