|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

SC Antares Transport SA a primit aprobare de la Consiliul Local pentru construirea unui supermarket pe strada Gib Mihăescu 

Becsenescu

 

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat luna trecută Planul Urbanistic de Zonă şi regulamentul local de urbanism „Construire supermarket strada Gib Mihăescu nr. 23”, investitor SC Antares Transport SA, cu respectarea următoarei condiţii: racordarea imobilului la utilităţile existente în zonă se va realiza pe cheltuiala investitorului. Termenul de valabilitate al documentaţiei este de 3 ani de la data aprobării. S-a mai aprobat raportul informării şi consultării publicului prin care a fost îndeplinită procedura prevăzută în Hotărârea Consiliului Local nr. 96 din 31.03.2011 privind aprobarea Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea şi revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului, conform anexei la prezenta hotărâre. Terenul studiat cu număr cadastral 52752, in suprafaţă de 4166 mp este proprietatea investitorului, se află în intravilanul municipiului – conform PUZ – Zona Centrala: subzona M5: subzona mixta cu regim de construire discontinuu, de inaltime mica, medie si mare. Accesul se va realiza din prelungirea bulevardului Tineretului si din sens giratoriu – acces clienţi. Pentru edificarea obiectivului propus a fost emis certificatul de urbanism nr. 1662/40932 din 01.11.2017 prin care s-a impus întocmirea documentaţiei de urbanism – PUZ. Scopul principal al investitiei este construirea unui supermarket cu regim de inaltime P. Scopul documentaţiei de urbanism PUZ este reglementarea modului de construire, funcţiunea zonei, inaltimea maxima admisa, coeficientul de ocupare al terenului (CUT), procentul de ocupare al terenului (POT), retragerea clădirilor fata de aliniament, distantele fata de limitele laterale si posterioare ale parcelei, rezolvarea spatiilor pentru parcare, a utilitatilor necesare, acceselor pietonale, carosabile, acceselor pentru utilajele de stingere a incendiilor si colectarea deşeurilor menajere cu respectarea condiţiilor impuse in avizele de specialitate. La eliberarea autorizaţiei de construire se vor respecta toate condiţiile impuse prin avizele eliberate de deţinătorii de reţele si utilitati, care se vor realiza pe cheltuiala beneficiarului. Pentru aprobarea PUZ au fost obţinute avizele si acordurile favorabile conform legislaţiei în vigoare – Legea 350/2001 cu modificările si completările ulterioare si a certificatului de urbanism nr. 1662/40932 din 01.11.2017. Documentaţia a fost intocmita de arh. Adrian Ciocănău, arhitect cu drept de semnătură in Registrul Urbaniştilor.

Leave a Response