|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Bogdan Matei, senator PSD: Preșcolarii și elevii din clasele primare vor primi miere ca supliment nutritiv 

29425765_372631669884616_5780939290478331324_n

Astăzi, 20.03.2018, în Plenul Senatului, s-a votat propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preșcolarii și elevii din clasele primare din învățământul de stat și confesional, al cărei coinițiator sunt și eu.
Această lege se va modifica și completa după cum urmează:
1. La articolul 1 alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(1) Se acordă gratuit pentru copiii preșcolari din grădinițele de stat și confesionale cu program normal de 4 ore precum și pentru elevii din învățământul primar de stat și privat miere polifloră în limita unei cantități de 350 grame miere lunar.
(3) Mierea polifloră destinată consumului pentru elevii din învățământul primar de stat și privat va fi ambalată în borcane de 250 ml cu capac de culoare verde și va proveni exclusiv din stupinele autorizate în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
2. După articolul 3 se introduce un nou articol, articolul 4, cu urmatorul cuprins:
Art. 4 – (1) Resursele financiare necesare implementării prezentei legi se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale;
(2) Pentru anul 2017 se stabilește un plafon de 16.800.000 lei;
(3) Sumele alocate rămase necheltuite se reportează pentru anul următor celui pentru care s-a făcut repartizarea.
Considerăm că actul normativ este imperios necesar pentru a se asigura un aport nutrițional și caloric copiilor, care să conducă la asigurarea unei vieți sănătoase a acestora și o dezvoltare echilibrată.
Proiectul de modificare și completare a Legii nr. 509/2006, propune o mai bună clarificare a modului de finanțare dar și un alt tip de acordare a mierii în școli astfel încât de alimentul pe care îl va primi gratuit va putea beneficia nu numai elevul ci și familia acestuia.

Bogdan Matei, senator PSD de Valcea

Leave a Response