|duminică, noiembrie 24, 2024
  • Follow Us!

MARȘ PENTRU VIAȚĂ al tinerilor valceni! 

dsc_1227

MARȘUL PENTRU VIAȚĂ – 2018: „O lume pentru VIAȚĂ”

Astăzi, 24 martie,  în municipiul Râmnicu-Vâlcea s-a desfășurat Marşul pentru viaţă, eveniment organizat de către Arhiepiscopia Râmnicului în parteneriat cu Asociația Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin”.

Marşul pentru viaţă este punctul culminant al lunii martie, Luna pentru viaţă, şi a fost organizat în aceeaşi zi în peste 300 de oraşe din România şi Republica Moldova.

Participanții s-au întâlnit în scuarul din fața Primăriei Municipiului Râmnicu-Vâlcea de unde au plecat spre Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ierarh Nicolae”. Între aceștia s-au regăsit numeroși tineri, reprezentanți ai Asociației Tinerilor Ortodocși Sfântul Valentin,  elevi și studenți, preoți din Protoieria Râmnicu Vâlcea, reprezentanți ai ISJ Vâlcea și ai unităților de învățământ,  profesori și credincioși, reprezentantele Ligii Femeilor Creștin Ortodoxe, ale Asociației mamelor, Asociației Părinți pentru ora de religie și ale organizațiilor pro-viață și pro-familie.

Manifestanții au afișat pancarte pe care au inscripționat mesaje precum: „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”, „Lasă-mi dreptul la viață”, „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”, „Copilul nu e o alegere, e un dar de la Dumnezeu!”, „Trăiește în Adevăr și dreptate!”, „Trăiește în Hristos!”.

„Am participat la acest marș încredințați fiind că a nesocoti sau a încălca dreptul la viață al unei ființe umane, constituie nesocotirea voii lui Dumnezeu și a ordinii morale din lume, un păcat strigător la cer, un act necreștin și neuman în același timp. Nimeni, în afară de Dumnezeu, nu poate dispune de viața omului, nici chiar omul însuși nu are dreptul să-și suprime viața și, cu atât mai mult, nimeni nu-și poate aroga dreptul de a suprima viața altuia. Și aceasta, cu atât mai mult cu cât fiecare om este o existență unică, nerepetabilă, cu potențe nebănuite”, a transmis părintele Cristian Bănuță, Consilier Învățământ și Activități cu Tineretul.

dsc_1189

Leave a Response