Legi justiție. Remus Borza, observație. Când intră în VIGOARE
Astfel, Remus Borza consideră că în cel mai fericit caz legile justiției vor intra în vigoare în luna octombrie a acestui an, dar există și posibilitatea ca termenul să fie abia la anul. Deputatul a explicat:
„Dacă săptămâna viitoare, miercuri, senatorii definitivează aceste legi, sigur, cei din opoziție PNL și USR vor ataca din nou la CCR. Dacă o să vină cu anumite prevederi din legile justiției care au făcut deja obiectul unei analize de constituționalitate, CCR va respinge în această situație sesizarea ca inadmisibilă. Dacă se va găsi vreo hibă, o chichiță la cele 15-20 de texte de lege care au fost declarate neconstituționale și redefinite în Comisia Iordache și revotate în plenul celor două Camere, atunci CCR va constata neconstituționalitatea acestor prevederi cu consecința reluării pentru a treia oară a dezbaterilor în Comisii și în plenul celor două Camere.
Chiar și în situația în care CCR respinge sesizarea de neconstituționalitate, tot trece o lună până se întrunește Curtea și încă o lună până motivează. După acest moment, legile sunt înaintate președintelui spre promulgare. Dar nici președintele Iohannis nu se va grăbi să le promulge. Le va trimite spre reexaminare Parlamentului. Părerea mea că legile justiției nu vor intra în vigoare mai devreme de octombrie anul acesta. O să vină și vacanța parlamentară iulie – septembrie iar până atunci cei din opoziție vor face tot ce le stă în putință pentru a întârzia promulgarea acestor legi”, a precizat Remus Borza la DC NEWS.
Mai mult, Remus Borza a spus că se poate ajunge chiar și în ianuarie anul viitor, „dacă CCR găsește neconstituțională o singură prevedere din cele trei legi, atunci evident aceste legi vor ajunge din nou în dezbaterea celor două Camere iar după ce vor fi fost votate în Parlament, opoziția va putea sesiza pentru a treia oară CCR. E foarte important de spus că și președintele Klaus Iohannis poate sesiza Curtea Constituțională, situație ce va întârzia intrarea în vigoare a acestor legi”.
Revocarea Laurei Codruța Kovesi
În ceea ce privește revocarea Laurei Codruța Kovesi, CCR a decis că revocarea este atributul ministrului Justiției. Având în vedere că Tudorel Toader a anunțat deja revocarea, jurnalistul Val Vâlcu a întrebat dacă s-ar putea folosi această decizie a CCR în viitor. Totodată, Remus Borza consideră că revocarea va fi respinsă de președinte iar Tudorel Toader va rămâne cu posibilitatea de a sesiza Curtea Consituțională.
„Deciziile CCR nu au fost date pe legile 303, 304, 317/2004, în vigoare azi. Deciziile Curții vizau niște proiecte de legi care încă nu își produc efectele. Sunt acele proiecte de legi votate de Parlament în decembrie anul trecut care tind să modifice legea organizării judiciare, legea privind statutul magistraților și legea privind organizarea CSM.
Cum spuneam, deciziile CCR își produc efecte pentru viitor. Aceste proiecte de legi încă nu au intrat în vigoare. Cel mai devreme o să intre în octombrie. Sigur, mandatul procurorului șef al DNA e pe legislația actuală. Părerea mea e că președintele va respinge propunerea de revocare chiar dacă nu are astfel de atribuții conferite de Constituție. Într-o atare situație, ministrul Justiției Tudorel Toader va avea o singură posibilitate, să sesizeze CCR privind un conflict juridic de natură constituțională, iar Curtea Constituțională să tranșeze situația revocării procurorului șef DNA. Curtea Constituțională s-a pronunțat deja în urmă cu două luni în sensul în care ministrul Justiției este figura centrală în procesul de numire și revocare a procurorilor. Mai mult decât atât, conform articolului 132 din Constituție, procurorii sunt sub autoritatea ministrului Justiției”, a concluzionat Remus Borza.
Interviul integral poate fi vizionat AICI.
Sursa: https://www.dcnews.ro/legi-justi-ie-remus-borza-observa-ie-cand-intra-in-vigoare_585281.html