|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Arhiepiscopia Ramnicului: Să-i îngrijim pe cei bolnavi! 

20180322_095958_resized

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului și prin îndrumarea Sectorului Social-Filantropic al Arhiepiscopiei, parohiile Blejani-Scundu și Valea Bisericii-Orlești din Protopopiatul Drăgășani, alături de parohia Băbeni din Protopopiatul Râmnicu Vâlcea au organizat proiectul pastoral-filantropic Să-i îngrijim pe cei bolnavi, în cea de-a cincea săptămână din Postul Mare, la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică nr. 2, Băbeni.

„Suntem încredințați că slujind aproapelui, Îl slujim pe Dumnezeu, cercetând pe cei singuri sau bolnavi, aflăm milă de la Hristos Domnul nostru, Care întărește deopotrivă trupurile și sufletele noastre cele slăbite de păcate”, a mărturisit părintele Mihai Sorin, în cuvântul său catehetic, adresat celor prezenți la slujba Tainei Sfântului Maslu, lucrători și beneficiari ai acestui Centru social-medical.

În final, domnul director Cristian Dima a mulțumit preoților slujitori pentru mângâierea duhovnicească și darurile alimentare împărțite în cadrul acestei activități, apreciind toată strădania și implicarea personalului clerical din Arhiepiscopia Râmnicului în susținerea socială și filantropică a copiilor, tinerilor și bolnavilor din această instituție.

Leave a Response