Senatorul PSD Bogdan Constantin Matei: Proiect de modificare a Legii educației naționale-sprijinirea copiilor cu handicap locomotor
Senatorul PSD Vâlcea a depus joi, 29 martie 2018, la Camera Deputaţilor, alături de senatorul PSD Ioan Narcis Chisăliţă un proiect de modificare a Legii educației naționale, în sensul sprijinirii copiilor cu handicap locomotor.
Propunem completarea şi modificarea după cum urmează a articolului 25 – alin (3): „
Pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale sau nedeplasabili din motive medicale, se poate organiza învăţământ la domiciliu sau pe lângă unităţile de asistenţă medicală.
În mod excepţional, pentru copii cu dizabilităţi locomotorii, se vor achiziţiona elevatoare sau procesul instructiv educativ ( orele de curs / activități extrașcolare), se vor desfășura în mod obligatoriu într-o sala de clasa la parterul unităţii în vederea integrări acestora în învăţământul cu frecvenţă”, pentru a conferi drepturi egale copiilor cu probleme locomotori.
Bogdan Constantin MATEI-Senator PSD Vâlcea