La multi ani, Jandarmeriei Romane!
Astăzi, 3 aprilie 2018, sărbătorim ziua unei instituții fundamentale a statului român, care și-a adus și își aduce un aport hotărâtor, pentru siguranța cetățenilor.
Înființată în anul 1850, în spiritul european al acelor vremuri, când domnitorul Grigore Alexandru Ghica a promulgat legea prin care a luat fiinţă jandarmeria şi renăscută în anul 1990, în acelaşi spirit, Jandarmeria Română a parcurs un drum istoric plin de eforturi şi sacrificii, marcând astfel, fiecare reper temporal al istoriei noastre.
Astăzi, Jandarmeria Română se prezintă ca un corp de elită al Statului Român, o forţă credibilă, echidistantă şi apolitică, în apărarea democraţiei, valorilor şi drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, toate acestea fiind posibile ,doar prin seriozitatea și exigenţa militarilor, aflați sub această armă.
La rândul său,Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea,a parcurs pași importanți în direcția modernizarii structurilor componente, ceea ce a întărit credibilitatea acestei structuri în cadrul comunității si i-a asigurat un loc de frunte în încrederea vâlcenilor.
Fiecare jandarm vâlcean este astăzi un garant al ordinii constituţionale, care îşi poartă uniforma cu mândrie își face datoria cu maximum de profesionalism şi dăruire.
Pentru aceste considerente, ziua Jandarmeriei Române, îmi oferă plăcuta ocazie să adresez conducerii instituției,corpului militar și angajaților Inspectoratului de Jandarmi al Județului Vâlcea, cele mai calde urări de sănătate,satisfacții profesionale și multă putere de muncă.
La mulți ani !
Florian MARIN,
Prefectul județului Vâlcea