|duminică, noiembrie 24, 2024
  • Follow Us!

Derbedeul Meilă terorizează Berbeştiul 

Incompetenţa procurorilor din Horezu naşte monştri



Derbedeul Meilă terorizează Berbeştiul

• poliţiştii stau cu frica-n sân

Traian Guminski

 În acest „oraş“ sătesc parcă uitat de lume se petrec o serie de evenimente, care au scăpat de sub control.
În centrul localităţii Berbeşti există un restaurant recent renovat. Aici, mai ales pe timpul nopţii, se petrec o serie de evenimente nedorite, care au dus la capătul răbdărilor personalul, patronii dar şi clienţii.
Este vorba de un individ certat cu legea, pe nume Cristi Meilă, care a fost subiect negativ al mai multor articole din presa locală. „Printre personaje este şi Cristian Meilă, un tinerel arogant, recalcitrant, care a altoit cu simţ de răspundere un gardian public, a făcut arşice nişte boxe sau a fost prins, de mai multe ori, conducând fără permis pe drumurile publice. De fiecare dată procurorul si instanţa îl cercetează în libertate“. (Ziarul de Vâlcea – din 2007-02-26).

A speriat o întreagă comunitate

Acest personaj si-a creat în Berbeşti o reputaţie foarte urâtă şi pur şi simplu a speriat întreaga comunitate. Numai în localul la care ne referim a provocat foarte multe scandaluri şi distrugeri. Localul are 7 camere de supraveghere care filmează non stop. Nenumărate filmări au fost puse la dispoziţia Poliţiei spre a lua măsurile care se cuvin, dar degeaba. Nimeni nu face nimic. La fiecare scandal provocat poliţia spune că nu are ce să-i facă şi pleacă capul când individul îi ameninţă pe poliţişti, că le dă foc la case şi maşini.

Politia a confirmat că Meilă are mai mult de 12 dosare penale pentru distrugere, lovire şi furt, dar care nu au fost soluţionate în nici un fel de Parchetul Horezu. Au fost adresate şi poliţiei din Râmnicu Vâlcea plângeri ale cetăţenilor anul trecut, prin care cereau să se facă ceva cu acest individ …şi nu s-a făcut nimic.
Poliţia închide ochii?

Anul acesta de Revelion Cristi Meilă a sărit cu maşina în râul „Tărâia“ din localitate şi a fost dus la spitalul orăşenesc Horezu în comă. Conducea sub influenţa băuturilor alcoolice o maşină neînmatriculată cu numere false şi avea permisul suspendat. Poliţia nici măcar nu a cercetat evenimentul cu toate că a ajutat la scoaterea acestuia din maşină. Tot timpul derbedeul se laudă că are pe cineva care îl ţine în „braţe" şi de aceea nimeni nu-i face nimic.

Este adevărat că de această problemă nu este vinovată numai poliţia ci şi Parchetul care nu pune cap la cap dosarele individului. Ultima „ispravă“ a individului a fost săvârşită în dimineaţa zilei de 20 ian 2008 când acesta împreună cu alt personaj rău din localitate (Constantin Florin) a spart capul unui client din local cu o bâtă provocând şi distrugerea unui geam termopan. După ce clientul a fost pus la pământ după mai multe lovituri de bâtă şi picioare a fost tras ca un sac afară din local.

Se poate vedea în filmul ataşat pe pagina de internet www.ziaruldevalcea.ro tot filmul evenimentelor. Clientul nu a depus plângere de frică …şi astfel infractorul prinde curaj provocând mai departe scandal .

Acest individ nu are nimic de pierdut este pur si simplu o eroare a sistemului judiciar sau poate este un bolnav grav psihic, care ar trebui internat cu forţa. Agresează pe toată lumea, sparge, loveşte. Derbedeul Meilă îşi bate joc de o întreagă comunitate doar datorită incompetenţei, dublate de laşitate, a poliţiştilor din zonă şi datorită incompetenţei procurorilor, care nu au dispus cercetarea în stare de arest şi trimiterea lui în judecată. Aşteptăm reacţia autorităţilor după acest articol.

Alte stiri din editia curenta:

(Impact)Derbedeul Meilă terorizează Berbeştiul
(Fapt divers)Copil abandonat pe scara unui bloc
(Reportaj)Fenomenul Mateeşti se poate muta la Muereasca
(Sparle si soparle)Sparle si Soaprle
(Editorial)Coşmarul întreţinerii
(Administratie)Bărbăteştiul este o comună europeană sub admini…
(Administratie)Horezu se modernizează sub conducerea inginerul…
(Administratie)Drumuri ecologice la Măldăreşti
(Politica)Învatamintele independentei provinciei Kosovo
(Sport)ETO Gyor şi Hypo Viena conduc în grupele Ligii …
(Fapt divers)Trei urmăriţi internaţional din Vâlcea, aduşi î…
(Editorial) Taxa pe taxă…
(Actualitate)30 de camere video – cu ochii pe vâlceni
(Actualitate)Internet cu programare pentru pensionari
(Administratie)Despăgubiri pentru sinistraţii de la Mateeşti

Leave a Response