Medicul Radu Bododea de la Valcea, cel mai tanar director medical de spital judetean din tara
„Astăzi, 5 aprilie a.c, în prezenţa domnului Dan – Eleodor Ponoran, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, am semnat dispoziţia prin care l-am numit pe tânărul Radu-Sebastian Bododea în funcţia de Director medical interimar la Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Noul director este vâlcean, medic specialist ortopedie traumatologie, are 33 de ani, a absolvit Universitatea Carol Davila din Bucureşti şi lucrează în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea din anul 2015.
Aşa cum am mai spus, mizez în continuare pe tineri şi sper ca împreună să îmbunătăţim activitatea la Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, astfel încât pacienţii să fie mulţumiţi şi să fie trataţi în cele mai bune condiţii, într-o unitate medicală în care investim şi vom investi, pentru a deveni un etalon al calităţii serviciilor medicale, cel puţin la nivel regional.
Îi doresc mult succes lui Radu Sebastian Bododea şi îl asigur de tot sprijinul!” – Constantin Rădulescu, Preşedinte Consiliul Judeţean Vâlcea.