Sparle si Soparle
Sparle si Soparle
• Nicolae Pătru ştie că PRM va obţine rezultate dezastruoase în judeţ. De aceea îl sprijină pe Ion Nuică să candideze la primăria Râmnicului. Pătru va fi al doilea pe lista de consilieri municipali. Şi speră că alături de Nuică va reuşi să intre în consiliu local. PRM nu va mai conta în Vâlcea după alegerile ce urmează.
• Iulian Comănescu a lansat zvonul că va reveni în funcţia de preşedinte al PSD Vâlcea. Îl vorbeşte pe Câlea pe la spate acuzându-l că a votat împotriva lui Năstase. De fapt fostul preşedinte al Consiliului Judeţean şi prietenul său de „haiducii” Dumitru Persu sunt adversari vechi ai lui Năstase pe care l-au tăiat de fiecare dată când au putut. PSD nu se poate reforma la Vâlcea până nu îi va trece definitiv pe linie moartă pe cei doi îmbătrâniţi în rele.
• Maria Dina, primăriţa din Runcu, pregăteşte o serbare la care va invita toate femeile din comună. Petrecerea va avea loc la sâmbăto 8 martie la Căminul Cultural.
• Un poliţist din Runcu riscă să fie sancţionat datorită reclamaţiilor mincinoase făcute de un derbedeu.
• Un alt poliţist, şeful de post din comuna Păuşeşti Măglaşi, lucrează în această comună de 17 ani. Noi credem că o mutare în altă comună ar fi benefică şi necesară!
• În Călimăneşti actualul primar Ilie Amuzan nu va avea nicio problemă în a fi desemnat candidatul PSD la alegerile ce vin. Dar PSD va avea serioase probleme în bătălia pentru menţinerea acestei primării.
• În Râmnic domneşte un haos total în ceea ce priveşte traficul rutier. De când Parcomatul nu mai ridică autoturismele parcate neregulamentar fiecare face ce vrea.
• Nişte lichele ordinare pun presiune pe procurori vâlceni pentru ca aceştia să dispună începerea urmăriri penale împotriva unor ziarişti. Dacă vor reuşi în instanţă va fi un deliciu al presei locale. Martori şi acte vor demonstra multe vinovăţii ale reclamagiilor!
Alte stiri din editia local:
(Impact)În Justiţie există o mafie
(Actualitate)La judecată cu Băsescu, pentru Nadia Comăneci
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Administratie)Interes mare pentru Centrul de Convenţii de la …
(Administratie)Procentele lui Mircia (I)
(Impact)Elevii din Făureşti fac autostopul în drum spre…
(Administratie)Primarul Horia Horăscu a făcut din nou spectacol
(Administratie)Comuna Scundu are un primar de nota 10
(Administratie)În Orleşti se introduce canalizarea
(Administratie)Liberalul Popolan face treaba primarului din Dă…
(Fapt divers)Bătrânii şi poliţiştii, parteneri în combaterea…
(Sport)Sportivii lui Mihai Ioniţă s-au întors cu un nu…
(Administratie)Primarul Ion Cătănoiu a schimbat faţa Ioneştiului
(Politica)Ion TUDOR, presedintele Organizatiei Municipale…
(Impact)Primăriţa din Runcu a fost victima unor mizerabili