Deputatul PSD Ştefan Ovidiu POPA: 13 ani de la semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană
Stimate Domnule Președinte,
Stimate Colege, stimați Colegi,
După nu mai puţin de şapte ani, cât a durat procesul de negociere, la 25 aprilie 2005, în cadrul unei ceremonii oficiale, desfăşurate în Luxemburg, România a semnat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, devenind stat în curs de aderare. Atunci a obținut statutul de observator activ la nivelul tuturor instituțiilor comunitare. Statutul de observator activ a permis României să își exprime punctul de vedere, fără drept de vot, în procesul de luare a deciziilor la nivel comunitar, putând astfel influența aceste decizii și promovându-și interesele naționale.
În același an, cu aproape două săptămâni înainte de prezentarea în Parlamentul European a raportului tehnic de monitorizare a progreselor înregistrate de România pe calea aderării, comisarul european Olli Rehn a efectuat o vizită de documentare la Bucureşti, pentru a discuta cu autorităţile române şi pentru a lua un ultim puls asupra transpunerii în practică a măsurilor ce se impun pentru a respecta calendarul aderării României, la 1 ianuarie 2007.
România, în această perioadă, a înregistrat progrese în îndeplinirea obligaţiilor asumate în domeniul justiţiei, al concurenţei şi al ajutoarelor de stat şi o ameliorare în privinţa alinierii legislaţiei la normele comunitare, în domeniul respectării drepturilor omului şi ale minorităţilor.
Simbolurile, valorile, referirile, cererile, exigenţele Bruxelles-ului au devenit tot mai prezente sub diverse forme în cotidian, și nu doar în discursurile publice, Sentimentul libertăţii adus de apartenenţa la Uniune a fost destul de puternic pentru mulţi dintre cetățeni iar înlesnirile acestui statut au semnificat deschideri, altă dată greu de imaginat, pentru carieră şi chiar destinul personal al acestora. Şi nu este vorba doar de dreptul la circulaţie sau de posibilitatea de a te pregăti la alte standarde sau sub alte principii.
Intrarea oficială în Uniunea Europeană a însemnat dincolo de transformările societăţii şi cele personale şi o revoluţie instituţională, impusă de conectarea şi armonizarea cu alte reguli şi proceduri.
Aderarea României la UE constituie pentru societatea românească un obiectiv strategic fundamental. Această opțiune are la bază consensul forțelor sociale și politice care vizează ancorarea solidă a țării în sistemul de valori european, promovarea interesului național, dezvoltarea societății românești pe principiile democrației și economiei de piață, în măsură să asigure stabilitatea și prosperitatea națiunii.
Stimați colegi, aderarea României nu trebuie să fie doar o poartă de acces la alte standarde de viață, ci o cale de comunicare si dezvoltare continuă, o șansă la prosperitate și îmbunătățire a vieții fiecărui cetățean.
Vă mulțumesc!
Ştefan-Ovidiu Popa
Deputat PSD
Vâlcea, Circumscripția electorală nr. 40