|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Bucurie în Mișcare la Ramnicu Valcea, ediția a VII-a 

promo facebook instagram_RM_VALCEA

 

 

Între 5 mai și 10 iunie 2018, Asociația 11even în parteneriat cu Kaufland România, organizează organizează o nouă ediție a programului Bucurie în Mișcare România. Anul acesta, cele 12 orașe gazdă ale evenimentelor Bucurie în Mișcare au fost desemnate în urma competiției naționale “Alege mișcarea azi”. În cadrul acestui concurs, zeci de mii de persoane din 24 de comunități și-au susținut orașul prin imagini și clipuri în care surprindeau bucuria mișcării. Unul dintre cele 12 orașe câștigătoare este și Râmnicu Vâlcea, așa că între 12-13 mai, în Scuarul Mircea cel Bătrân are loc un eveniment extraordinar, care aduce împreună deopotrivă copii și adulți care iubesc mișcarea, dar și promotori ai sportului din oraș.

 

“Bucurie în Mișcare este un spațiu care integrează idei de jocuri și metode simple de a face mișcare, menite să-i ajute pe participanți să se inspire și să aleagă mișcarea zi de zi, într-o lume invadată de tehnologie. Mesajul îndemn de anul acesta este chiar “Alege mișcarea azi”, iar prin ceea ce integrăm în cadrul proiectului nostru, încercăm să inspirăm copiii și tinerii ca în mod regulat să își creeze oportunități de mișcare care să le aducă bucurie”, declară Paula Șipoș, coordonator național al programului.

 

În cadrul evenimentului Bucurie în Mișcare Râmnicu Vâlcea, organizatorii pregătesc pentru cei prezenți un spațiu destinat mișcării cu foarte multe activități. Agenda evenimentului este următoarea:

 

SÂMBĂTĂ, 12 mai 2018:

10:00 – 11:00 Demonstrație Zumba Fitness cu prof. Marina Sacerdoteanu

12:00 – 13:00 Kangoo Jumps – FitAcademy

14:00 – 15:00 Zumba cu Ana Maria Carciumaru

15:00 – 17:00 Demonstrație de dans Brazilian cu Streetlegacy – Pitești

17:00 – 18:00 Demonstrație Fitness cu Diana Lazăr

10:00 – 19:00 Zona Adrenalina Panou de Cațărare – 7 metri

18:00 – 19:00 Doshin Aikido – Râmnicu Vâlcea

19:00 – 20:00 Kangoo Club – Fat Burning

20:00 – 21:30 Festivalul Luminii “Cercetașii – Radu de la Afumați” – Lansare Lampioane și candele realizate manual

21:00 – 22:30 Petrecere în aer liber cu Bailando Contigo

 

Pe întreg parcursul zilei:

Turneu de tenis de masă, turneu de fotbal, turneu tir cu arcul, turneu Kendama, concurs Karturi cu pedală (pentru copii sub 10 ani)

Caravana de joacă (activități pentru copii între 4-10 ani) – Maratonul jocurilor românești cu Awana România

Concursuri și jocuri sportive diverse (activități pentru copii și tineri între 11-18 ani) – Jocuri: badminton, fotbal target, ski pe asfalt, fun tenis, slow biking, mini-alergare, tenis cu piciorul, badminton si volei

 

DUMINICĂ, 13 mai 2018:

10:00 – 11:00 Demonstratie Zumba Fitness cu prof. Marina Sacerdoteanu

10:00 – 19:00 Zona Adrenalina Panou de Cațărare – 7 metri

12:00 – 13:00 Cross-ul Bucurie în Mișcare  Plecare din fața Primăriei Mun. Râmnicu Vâlcea, cu sosire în zona centrală

13:00 – 14:00 Demonstrație Karate cu instructor Paul Dinu

14:00 – 15:00 Demonstrație Fitness

15:00 – 16:00 Kangoo Jumps “Fitness Academy” cu Roxana Moise

17:00 – 18:00 Zumba Fitness cu Ana Maria Cârciumaru

18:00 – 19:00 Kangoo Club – Fat Burning

20:00 – 21:00 Color Smile, urmat de concert și show lasere cu  “DJ RYNNO & SILVIA”

 

Pe parcursul ambelor zile în Scuarul Mircea cel Batran

Panou de escaladă, terenuri de badminton, football target, tir cu arcul, stafete diverse pentru familie și copii, jocuri de team-building, turneu tir cu arcul, turneu Kendama, concurs Karturi cu pedală (pentru copii sub 10 ani), turneu BestBike și multe alte surprize.

 

Participarea în cadrul evenimentelor Bucurie în Mișcare este gratuită. Evenimentul din Ramnicu Valcea este organizat împreună cu Asociatia Smile, Leo Cozia, Primăria Municipiului Ramnicu Valcea si Inspectoratul Judetean Scolar Valcea, si cu o serie de susținători ai mișcării din oraș.

 

De ce “Bucurie în Mișcare”?

 

Statisticile arată că România ocupă locul doi în Europa la obezitate infantilă, iar specialiștii avertizează că peste 11% din populația țării este afectată de diabet. Principalele 2 cauze – lipsa de educație nutritivă și lipsa de mișcare. Pe de altă parte, 8 din 10 copii au conturi pe o rețea de socializare, iar 26% dețin un smartphone de la vârsta de 8 ani. Asta duce la sute de mii de copii care petrec câteva ore pe zi pe rețele sociale sau jucându-se pe telefon sau tabletă. Trăim într-o lume în care timpul petrecut și destinat mișcării a ajuns să fie foarte redus. Este necesar să devenim mai eficienți și mai inovativi cu acțiunile care evidențiază impactul pe care îl are mișcarea asupra noastră și a beneficiilor fizice și psihice ale acesteia.

 

Despre programul “Bucurie în Mișcare” România

Construim comunități mai puternice, mai sănătoase, mai fericite

 

Comunitățile care participă la sport și recreere dezvoltă legături sociale puternice, sunt locuri mai sigure și oamenii care trăiesc în ele sunt, în general, mai sănătoși și mai fericiți decât comunitățile în care activitatea fizică nu este o prioritate.

 

Doar la ediția din 2017 a programului nostru, peste 50.000 de copii, părinţi şi bunici au participat la cele 1.500 de activități în aer liber desfășurate în 16 orașe cu sprijinul a peste 1000 de voluntari.

Noi considerăm că puterea mișcării și a sportului, a recreerii, poate schimba vieți și aduce comunități împreună. Sperăm să vă avem alături pentru a ne asigura că mișcarea, sportul și recreerea la nivel local cresc și se dezvoltă. A avea o națiune activă este important, deoarece oferă beneficii uriașe societății în care trăim și miilor de participanți, voluntari și spectatori ai evenimentelor care implică mișcare și bucurie.

 

Urmăriți-ne pe www.bucurieinmiscare.ro.

Leave a Response