Final de sezon frumos în Liga Campionilor pentru fetele lui Tadici:
Final de sezon frumos în Liga Campionilor pentru fetele lui Tadici:
„Chimistele” au învins vicecampioana Ungariei, ETO Gyor
– vâlcencele au ieşit, astfel, cu fruntea sus din cea mai puternică întrecere handbalistică intercluburi din Europa
Deşi era un meci care conta doar pentru palmares, un meci ce se dorea o revanşă a „chimistelor” pentru eşecul din Ungaria, circa 1000 de vâlceni au ţinut totuşi să ia loc sâmbătă seara în tribunele Sălii Traian pentru a urmări partida Oltchim – ETO Gyor. A fost meciul în care vâlcencele şi-au luat la revedere de la cea mai importantă competiţie handbalistică inter-cluburi din Europa, Liga Campionilor. Echipa maghiară, care s-a dat la o parte din faţa rusoaicelor de la Lada în meciul anterior a pierdut acum în Polivalentă.
A fost 17-13 pentru Vâlcea la pauză şi 32-27, la final. Din păcate, deşi era un meci care nu mai conta pentru clasament, s-a remarcat încă o dată în sens negativ arbitrajul celor doi „fluieraşi”, spaniolii Leon Breto şi Jose Antonio. Speriaţi, probabil, de faptul că şeful arbitrajului european este ungurul Andorka, cei doi spanioli au făcut tot posibilul pentru a ajuta şi a ţine în joc gruparea maghiară. Astfel, aceştia au dezavantajat în dese rânduri, prin deciziile pe care le-au luat, formaţia vâlceană. De altfel, cei doi arbitri şi-au mai făcut o dată datoria faţă de şeful lor ungur. Spaniolii au „vânat-o” de la începutul partidei pe Vali Beşe şi au reuşit s-o descalifice în minutul 38, după ce i-au arătat pentru a treia oară o eliminare de 2 minute. Victoria de sâmbătă s-a dorit a fi şi un modest cadou pe care echipa a vrut să-l facă preşedintelui clubului, Ioan Gavrilescu, cel care în ziua anterioară jocului şi-a serbat ziua de naştere.
Gyor a condus doar în debutul meciului
Gyor a condus doar în debutul partidei: 1-0 şi 2-1 şi 3-2, de fiecare dată venind şi golurile egalizatoare, 1-1 (Gâlcă), 2-2 (Nechita) şi 3-3 (Lecuşanu). În minutul 7, aceeaşi Narcisa Lecuşanu aduce avantajul, pentru prima dată, în favoarea gazdelor, 4-3. Apoi Gâlcă a făcut 5-3, iar Lecuşanu a înscris pentru 6-3. După golul Aureliei Brădeanu, pentru Gyor (4-6), a venit reuşita Ramonei Maier (7-4), apoi Nechita a făcut 8-4. au urmat două goluri ale maghiarelor şi alte patru reuşite ale gazdelor, 9-6 (Lecuşanu), 10-6 (Lecuşanu – din 7 metri), 11-6 (Luca) şi 12-6 (Maier). Urmează alte două reuşite ale maghiarelor, 8-12, iar cu cinci minute înainte de pauză, românca Simona Spiridon a înscris primul său gol pentru Gyor (10-14). După Gâlcă, cea care a înscris pentru 15-11, tot Spiridon marchează pentru 15-12. Până la pauză româncele mai înscriu de două ori, 16-12 (Clara Vădineanu – din 7 metri) şi Nechita (17-13), după o reuşită a oaspetelor. Acesta avea să fie şi scorul pauzei, 17-13 pentru Oltchim.
Vali Beşe, „vânată” de arbitri
Maghiarele înscriu de două ori după reluarea jocului, după care Luca face 18-15. Apoi, Gâlcă a înscris, ducând scorul la 19-16, iar Luca a făcut 20-17. Au urmat două goluri consecutive ale Ramonei Maier (22-17), Brădeanu reducând din diferenţă (22-18). A fost momentul în care cei doi arbitri şi-au mai făcut o dată datoria faţă de şeful lor ungur. Spaniolii au „vânat-o” de la începutul partidei pe Vali Beşe şi au reuşit s-o descalifice în minutul 38, după ce i-au arătat pentru a treia oară o eliminare de 2 minute. În locul ex-zălăuancei a jucat, în special în faza de apărare, până la final, tânăra Clara Vădineanu. În minutul 40 era 24-20 pentru Vâlcea.
Tânăra ├×ăcălie, evoluţie bună
La câteva secunde după ce a intrat în teren pentru prima dată, tânăra Adriana ├×ăcălie a reuşit să şi înscrie (26-22). După un gol al maghiarelor, ├×ăcălie a mai punctat o dată (27-23). De asemenea, şi Raluca Ivan, intrată pe final pe pivot, în locul Ionelei Gâlcă, a înscris, în minutul 50 (29-23). Până la final vâlcencele au mai înscris de trei ori, prin Lecuşanu , Luca şi Nechita, iar maghiarele au mai înscris de patru ori. Scor final, 32-27 pentru Oltchim, fetele noastre fiind aplaudate la final pentru evoluţia avută de-a lungul acestei evoluţii avute în Liga Campionilor.
Şase aruncări de la 7 metri pentru Oltchim
În partida cu Gyor, Oltchim a beneficiat de 6 aruncări de la 7 metri, toate în prima repriză. În minutul 6 a marcat Lecuşanu (3-3). Tot Lecuşanu a înscris în minutul 16 (10-6) şi 21 (13-8). Ramona Maier a ratat , trimiţând în bară, în minutul 23. În minutul 27 a ratat Lecuşanu, iar în minutul 29 a înscris, tot din 7 metri, Clara Vădineanu (16-12). În partea secundă, arbitri s-au „aliniat” indicaţiilor preţioase pe care probabil le-au primit şi n-au mai acordat nici un 7 metri pentru vâlcea. Mai mult, gruparea română a jucat circa 90 la sută din repriza secundă în inferioritate. Nici nu intra bine pe teren o jucătoare de la Oltchim eliminată anterior că imediat era trimisă pe bancă oi altă „chimistă”.
Gyor a avut patru aruncări de la 7 metri
Patru aruncări de la 7 metri au avut unguroaicele, una în prima repriză şi trei în partea secundă. În minutul 14 a ratat Gyorbicz, apoi în minutul 34 a înscris Brădeanu (17-19). Tot Brădeanu a executat în minutul 47, un 7 metri pentru Gyor, însă a ratat la 26-23 pentru Oltchim. În fine, Gyorbicz a ratat un alt 7 metri în minutul 58, când a apărat excelent portarul „chimist” Tereza Pâslaru, la 32-26 pentru gazde.
Lecuşanu, principala marcatoare vâlceană
Principala marcatoare a formaţiei vâlcene în acest meci a fost Narcisa Lecuşanu – 7 goluri. Au mai punctat pentru Oltchim Maier – 6, Nechita, Gâlcă şi Luca – fiecare câte 5, ├×ăcălie – 2, Ivan şi Vădineanu – câte 1 gol. În poarta vâlceană, de-a lungul partidei, au stat toţi cei trei portari, Dinu, Tolnai şi Pâslaru. Pe foaia de joc a fost trecută şi Puşcaşu, care n-a intrat nici un minut. De asemenea, foarte puţin a jucat şi Adina Meiroşu. De partea cealaltă, Mravikova a înscris cele mai multe goluri pentru Gyor – 7. Vâlceanca Aura Brădeanu a înscris 6 goluri, cealaltă româncă din lotul ungar, Spiridon, înscriind de două ori. Au mai înscris, pentru formaţia oaspete Verten – 4, Gyorbicz – 2, Hornyak – 5 şi Kovacsis – 1.
Galerie civilizată de la Gyor
La meci a asistat şi un grup de circa 60 de persoane venite de la Gyor. Extrem de civilizaţi, aceştia şi-au încurajat cu sportivitate favoritele. Ungurii au cântat pe toată durata meciului şi au aplaudat atât reuşitele grupării germane cât şi pe cele mai spectaculoase ale formaţiei noastre. De asemenea, deşi a fost fluierată şi huiduită de vâlceni, românca Simona Spiridon a fost aplaudată de unguri. Aceştia chiar i-au scandat în câteva rânduri numele Simonei Spiridon, dar şi pe cel al Aureliei Brădeanu.
Muller a încercat…
Antrenorul Herbert Muller s-a ţinut de cuvânt şi a mers în Rusia să producă surpriza. Sub comanda sa, Nurnberg a fost la un pas să scoată un rezultat mare la Togliatti, care ar fi dat Oltchimului şansa de a accede în semifinalele Ligii Campionilor. După 15-12 la pauză pentru Lada, echipa germană şi-a revenit, ajungând să conducă în minutul 45 cu 23-19! Speranţele Oltchimului au fost năruite, însă, de cei doi arbitri. Astfel, ajutată de fluieraşi, Lada s-a impus cu 28-27, calificându-se în semifinalele Ligii Campionilor.
Gyor şi Lada merg în semifinale
Aşadar, s-au încheiat şi jocurile din partea a doua a grupelor Ligii Campionilor la handbal feminin. După evoluţiile bune avute în primele meciuri, după care şi-au asigurat calificarea în semifinale, unguroaicele de la Gyor au dat o mână de ajutor rusoaicelor de la Lada, astfel că cele două formaţii merg în semifinale din această grupă. Vâlcencele plătesc scump, însă, acel egal din Germania, cu Nurnberg. Iată rezultatele înregistrate în Grupa 1: Etapa I: FC Nurnberg – Oltchim 28-28; Lada Togliatti – ETO Gyor 22-28; Etapa a II-a: Gyor – FC Nurnberg 30-25; Oltchim – Lada 35-26; Etapa a III-a: Gyor – Oltchim 30-27; FC Nurnberg – Lada 31-39; Etapa a IV-a: FC Nurnberg – Gyor 25-36; Lada – Oltchim 30-27; Etapa a V-a: Oltchim – FC Nurnberg 39-27; Gyor – Lada 33-34. Clasament: 1. Gyor 8p; 2. Lada 6p; 3. Oltchim 5p; 4. FC Nurnberg 1p; Etapa a VI-a: Oltchim – Gyor 32-27; Lada – FC Nurnberg 28-27. Clasament: 1. Gyor 8p (184-165); 2. Lada 8p (179-181); 3. Oltchim 7p (188-168); 4. FC Nurnberg 1p (163-200).