|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

„Evanghelia ne arată și ne învață că toți trebuie să ne împărtășim din apa cea vie care este Cuvântul lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie 

dsc_4503

 

Duminică, 6 mai, în Duminica Samarinencei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Nicolae  din Râmnicu-Vâlcea, răspunsurile liturgice fiind oferite de către Corul Symbol.

Apreciind activitatea culturală și misionară a corului, Înaltpreasfinția Sa a subliat că „acest cor de copii se bucură de recunoaștere pe plan național și internațional. Corul se află sub patronajul Patriarhiei Române și în acest an, al Centenarului Marii Uniri, se află în turnee prin țară, iar în această duminică a ales să bucure inimile noastre la Sfânta Liturghie. Le mulțumim pentru participare și îi felicităm, iar în mod deosebit în felicităm pe părintele Jean Lupu, conducătorul acestui cor”.

În cuvântul de învățătură împărtășit celor prezenți, Părintele Arhiepiscop a arătat că prin pericopa evanghelică și prin cântările liturgice „în această duminică, Biserica ne pune înainte un model de pocăință”.

Înaltpreasfinția Sa a reliefat chipurile unor sfinte, „femei care la începutul Creștinismului, prin pocăința lor, s-au făcut vestitoare ale Evangheliei lui Hristos.

Mai întâi este vorba despre femeia mironosiță Maria Magdalena din care Mântuitorul scosese șapte demoni și care a ajuns să vestească prima Învierea ucenicilor, văzând pe Mântuitorul în Grădina de pe Golgota.

Apoi, iată, această femeie numită samarineanca, de la fântâna lui Iacob, pe numele ei Fotinia, care a vestit Evanghelia lui Hristos nu numai în Iudeea, dar până la Alexandria Egiptului, unde și-a găsit moartea mucenicească atât ea, cât și copiii ei.

Peste câteva veacuri, Sfânta Maria Egipteanca, care, pentru 17 ani trăiți în desfrâu, s-a pocăit 52 de ani în pustie, mâncând din rădăcinile deșertului și trăind numai din binecuvântarea lui Dumnezeu”.

Modele pentru viața creștină sunt și cei care, întâlnindu-L pe Mântuitorul, au avut capacitatea de a-I recunoaște dumnezeirea Sa, iar „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ne pune înaintea ochilor noștri duhovnicești două convorbiri. Mai întâi convorbirea cu Nicodim. Nicodim era un fariseu care credea că Iisus Hristos este Mesia, așa cum și această femeie va mărturisi. Apoi, această convorbire de la fântâna lui Iacob din cetatea Sihar, fântână ce există și astăzi, unde se păstrează cinstitele sale moaște, dar și moaștele unui nou mucenic, Filumen.

Evanghelistul Ioan ne arată că Mântuitorul nu se mai ferește să meargă în Samaria. Este cunoscut faptul că între iudei și samarineni era un conflict foarte mare și acest conflict se datora faptului că samarinenii sau cele două triburi ale lui Efrem  și Manase, copiii lui Iosif, care primiseră acest pământ drept moștenire de la Iacob. Atunci când venise stăpânirea asiro-babiloniană, s-au amestecat cu aceștia și, pe lângă cinstirea adevăratului Dumnezeu, au luat și din obiceiurile acestora.

Mântuitorul ajunge la această fântână a lui Iacob. Iacob, cum se știe, era nepotul lui Avraam și fiul lui Isaac. El furase dreptul de întâi născut de la fratele său, Isav. După moartea tatălui lor, Isav căuta să-l omoare, fapt pentru care Iacob a plecat la fratele mamei sale Rebeca, pe nume Laban.

Acolo a muncit timp de 14 ani. Mai întâi, 7 ani pentru că a cerut-o de soție pe fiica lui Laban, Rahila. Numai că Laban, printr-o înșelătorie, în noaptea nunții, a pus-o în cortul lui pe Lia, fiica cea mare. Încă șapte ani a lucrat pentru a o lua de soție pe cea pe care o iubea. De la aceste două femei  a avut Iacob doisprezece  fii.

Fiul la care ținea Iacob cel mai mult era primul născut al Rahilei, Iosif. Iosif este vândut de către frații lui și ajunge în Egipt, pentru ca mai apoi, prin rânduiala lui Dumnezeu, să salveze pe tatăl lui și pe frații lui de la moarte, în timpul secetei care cuprinsese întreg pământul. Fiilor acestuia le dă drept moștenire Iacob acest ținut care era un ținut mănos. Acest ținut al Samariei se interpunea între Iudeea și Galileea.

Mântuitorul, așa cum se știe, era numit galileean, pentru că trăise în Nazaret. Iudeii care doreau să meargă în Galileea treceau râul Iordanului, mergeau prin ținutul Iordaniei de astăzi și intrau iarăși, peste Iordan, în ținutul Galileii. Mântuitorul Hristos alege să meargă prin Samaria și ajunge la această fântână. Spune Evanghelia că s-a așezat lângă fântână fiindcă era obosit, ucenicii fiind plecați să cumpere mâncare. La fântână vine această femeie, cu găleata ei și cu funia, ca să scoată apă. Când o vede, Fiul lui Dumnezeu îi cere apă, spunându-i: dă-Mi să beau!

Femeia, după cum arată Evanghelistul Ioan, era o femeie care cunoștea învățătura despre Dumnezeu, dar cunoștea și repulsia pe care o aveau iudeii față de samarineni și întreabă: Tu, Care eşti iudeu, cum ceri să bei apă de la mine, care sunt femeie samarineancă?

Mântuitorul îi răspunde: dacă cunoşteai harul lui Dumnezeu şi Cine este Cel Care ţi-a zis: dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie.

Ea nu înțelege despre ce apă este vorba și spune: Doamne, nici nu ai cu ce să scoţi şi puţul este adânc; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva Tu eşti mai mare decât Iacob, părintele nostru, care ne-a dat puţul acesta şi a băut dintr-însul el însuşi, şi fiii lui, şi turmele lui?

Mântuitorul Hristos îi arată care este apa cea vie: Cuvântul lui Dumnezeu.

Mai departe, femeia arată care este diferența dintre cele două seminții, dintre iudei și samarineni, spunând: văd că Tu eşti proroc. Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul cuvenit pentru închinare. Domnul Iisus Hristos îi răspunde: femeie, crede-Mă că vine vremea când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi la ce nu ştiţi; noi ne închinăm la ce ştim, căci mântuirea este de la iudei. Dar vine vremea şi acum a venit, când închinătorii cei adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, căci Tatăl astfel voieşte să fie cei ce se închină Lui. Duh este Dumnezeu; şi cei ce se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.

Atunci se luminează ochii ei și înțelege că Omul cu Care stă de vorbă este un om deosebit, este un prooroc și-L recunoaște în El pe Mesia.

În momentul în care Mântuitorul Hristos, vrând să încerce sinceritatea ei o întreabă de bărbatul ei, aceasta Îi răspunde: Nu am bărbat! Domnul îi arată cele din viața ei, spunându-i: bine ai zis că n-ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat; aceasta adevărat ai spus. Atunci ea primește această revelație de la Dumnezeu, că El este Mesia, fapt pe care Domnul îl confirmă:  Eu sunt, Cel Care vorbesc cu tine.  Femeia merge în cetate și le vestește tuturor despre Mesia:  veniţi de vedeţi un Om Care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva Acesta este Hristos? Deci au ieşit din oraş şi veneau către Dânsul.

Venind ucenicii, L-au îmbiat să mănânce, însă Mântuitorul le-a spus că El a mâncat o mâncare pe care ei nu o știu. Această mâncare era de fapt împlinirea voii Tatălui, propovăduirea Evangheliei.

Oamenii din Samaria au venit și ei la fântâna lui Iacov și L-au rugat pe Domnul Iisus Hristos să rămână la ei și, spune evanghelistul Ioan,  a rămas două zile, iar în aceste zile mulți au crezut cuvântul Evangheliei Sale și s-au convertit.

Această femeie, după Învierea și Înălțarea Domnului la cer, a început să propovăduiască despre Mântuitorul, despre Evanghelia Lui și mai ales despre această închinare în duh și în adevăr, care înseamnă închinare fără de păcat, o închinare în Iisus Hristos Care este Calea, Adevărul și Viața. A ajuns până în părțile Egiptului, unde a murit în timpul persecuției lui Nero, ea și fiii ei, mărturisind credința în Iisus Hristos.

Evanghelia de astăzi ne arată cât de mare este dragostea lui Dumnezeu față de oameni. Femeia aceasta, deși ținuse cinci bărbați și acum era cu al șaselea, primește binecuvântarea de a-L întâlni pe Mântuitorul, Care stă de vorbă cu ea dar caută și să vindece sufletul ei, să salveze sufletul ei pentru a se împărtăși de bucuria împărăției lui Dumnezeu. Și pe noi Dumnezeu ne așteaptă, ieșindu-ne în întâmpinare cum a ieșit acestei femei. Dacă inima noastră este deschisă și dacă mărturisim, cum a mărturisit această femeie, păcatele noastre înaintea duhovnicilor noștri, atunci Dumnezeu rânduiește și pentru noi nu numai iertare, dar și mântuirea sufletelor noastre.

În al doilea rând, această Evanghelie ne arată și ne învață că toți trebuie să ne împărtășim din apa cea vie care este Cuvântul lui Dumnezeu, Care este Viață, Care vindecă sufletele noastre.

Atunci când ne închinăm lui Dumnezeu, trebuie să ne închinăm cu adevărat, trebuie să curățăm sufletul nostru, să nu purtăm în el supărare sau mâhnire, ci să cerem de la Dumnezeu milă și îndurare”, a încheiat Înaltpreasfinția Sa.

Sursa: arhiepiscopiaramnicului.ro

 

Leave a Response