HCM Ramnicu Valcea: Mulțumim SUPORTERILOR, Primăriei Municipiului, Consiliului Local și sponsorilor noștri, care au asigurat suportul material necesar performanței!
STIMAȚI SUPORTERI,
Duminică, echipa de handbal HCM Ramnicu Vâlcea a susținut ultimul joc în fața dumneavoastră, din actuala ediție de campionat. Cu acest prilej, componentele echipei, antrenorii, conducerea clubului vă mulțumesc dumneavoastră pentru căldura cu care le-ați încurajat, pentru atașamentul arătat chiar și atunci când jocul lor nu s-a ridicat la nivelul dorit.
Mulțumim Primăriei Municipiului Rm. Vâlcea, Consiliului Local și sponsorilor noștri, care au asigurat suportul material necesar performanței.
Echipa a obținut rezultate bune, a prestat un handbal de calitate, apreciat de specialiști și a obținut ceea ce cu toții ne-am dorit, reprezentarea din nou a handbalului vâlcean în competițiile europene.
Vă asigurăm că în ediția următoare de campionat și în jocurile din cadrul competiției europene, evoluția echipei va crește, oferindu-vă satisfacția unor rezultate superioare.
Vă mulțumim!
Conducerea HCM Ramnicu Valcea