Frâncu şi Pistol principalii candidaţi din Vâlcea ai PNL
Validaţi !
Frâncu şi Pistol principalii candidaţi din Vâlcea ai PNL
Traian Guminski
Delegaţia Permanentă a PNL a stabilit candidaţii pentru oraşele reşedinţă de judeţ şi pentru preşedenţia Consiliilor Judeţene. Liberalii au decis să participe la viitoarele alegeri locale pe liste proprii, fără nici un fel de alianţe. „Vreau să precizez că, într-o anumită măsură, decizia noastră este determinată şi de introducerea votului uninominal pentru consiliile judeţene, ceea ce, în opinia noastră, obligă toate partidele să se prezinte în faţa electoratului cu oamenii pe care îi are”, a arătat Emilian Frâncu.
Acesta a precizat că PNL a stabilit ca staff-ul de campanie să fie coordonat, politic, de Bogdan Olteanu, iar la nivel organizatoric, de secretarul general Dan Motreanu. „Pentru probleme de finanţare a fost desemnat Theodor Atanasiu, iar mandatat financiar a fost Antonel Tănase. Reprezentantul nostru în Biroul Electoral Central va fi Tudor Chiuariu”, a mai spus Frâncu. Deputatul liberal este cel mai activ parlamentar al grupului PNL.
El a fost desemnat să candideze în Vâlcea pentru preşedenţia Consiliului Judeţean considerându-se că are o popularitate remarcabilă în judeţ, unde a avut contribuţii însemnate în dezvoltarea multor localităţi. Alegerea sa ca preşedinte al Consiliului Judeţean va însemna pierderea unei voci importante a liberalilor în Parlament, dar în acelaşi timp va însemna un câştig real al populaţiei din judeţ care va avea un preşedinte responsabil, pregătit, energic şi cu iniţiativă.
Cel mai tânăr Bogdan Pistol, vicepreşedinte PNL Vâlcea, membru în Consiliul de Administraţie al Oltchim SA, economist şi om de afaceri este cel mai tânăr candidat al liberalilor pentru un oraş reşedinţă de judeţ. Responsabilitatea sa este cu atât mai mare cu cât de voturile pe care le va atrage în Râmnic poate depinde şi câştigarea alegerilor de către Frâncu care se bucură de o popularitate zdrobitoare în zona de Nord a judeţului dar care are în persoana lui Ion Câlea un adversar redutabil în zona de sud. Acela dintre ei care va obţine mai multe voturi în Râmnic va fi preşedintele Consiliului Judeţean.
Alte titluri din editia curenta:
(Impact)Salariaţii Oltchim au ajuns bătaia de joc a mil…
(Impact)Scandal de proporţii la Primăria Brezoi
(Administratie)Ion Ungureanu, născut pentru a fi primar în Mue…
(Politica)Dumitru Persu, călcâiul lui Ahile din PSD
(Administratie)Un liberal a transformat radical Tetoiu intr-un…
(Administratie)Comuna Alunu va fi iluminată cu ajutorul banilo…
(Administratie)Începe curăţenia în comuna lui Dobre
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Fapt divers)Chituc are capul pe butuc
(Politica)Frâncu şi Pistol principalii candidaţi din Vâlc…
(Administratie)Consilierii din Popeşti vor fi trimişi la muncă
(Editorial)Viroze de primăvară
(Fapt divers)La Ramnicu Valcea 100 de poliţişti avansaţi de …
(Sport)Cupa României la handbal feminin nu se mai dispută
(Actualitate)ASP-ul se mută în cantina Liceului Sanitar