|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle, 21.05.2018 

soparla-cu-volanas
  • Iată că acum, cei 3-4 ani de insolvenţă s-au dovedit benefici din punct de vedere economic pentru cele două mari companii de stat din Vâlcea: Oltchim şi CET Govora. Ambele întreprinderi erau în pragul falimentului, cu datorii şi pierderi uriaşe, dar în prezent au ajuns să reprezinte un etalon a ceea ce înseamnă redresare economico-financiară, sub supravegherea strictă a administratorilor judiciari Euro Insol (la CET Govora) şi Rominsolv (la Oltchim), care au luat măsuri drastice de restructurare şi de tăiere a surselor de finanţare pentru tot felul de „căpuşe” care sugeau milioane de euro de la cele două companii. Numai dacă ne uităm pe situaţiile financiare, constatăm că Oltchim a realizat profituri uriaşe în 2017 şi în primul trimestru din acest an (cumulat de 22 milioane de euro), iar CET Govora a înregistrat un profit anul trecut de 6 milioane de euro, pe fondul reducerii datoriilor şi a costurilor de producţie, precum şi creşterii productivităţii muncii. Ba, mai mult, cele două companii au mai angajat în ultimele luni personal care se cifrează la peste 50 de oameni. Felicitări!

 

  • Cu o întârziere de două săptămâni faţă de cât prevede Legea ANI, în data de 16 mai 2018, noul director al SC Apavil SA, Gigi Preduş, a depus declaraţia de avere, din care aflăm că acesta a avut anul trecut venituri care s-au apropiat de suma totală… de circa 2 miliarde de lei vechi. Numai din „consultanţă tehnică” la firma proprie „Preduş Gigi Întreprindere Individuală”, directorul Apavil a încasat circa 1,2 miliarde de lei vechi, la care s-au mai adăugat 380 milioane de lei vechi de la SC Romigap Servicii SRL, tot din consultanţă tehnică, plus 200 milioane lei vechi de la SC Parc Ind Vâlcea SA. Gigi Preduş menţionează că nu are bani în conturi, bijuterii şi nici plasamente, dar deţine două maşini, o vilă de 118 mp construită în 2012 în comuna Mihăeşti, plus un teren tot în aceeaşi localitate de 1.828 mp.

 

  • Primarul Mircia Gutău a eliberat autorizaţia de construire nr. 457 din 17 mai 2018 privind execuţia investiţiei „Arteră de legătură între bdul Nicolae Bălcescu şi bdul Tineretului, inclusiv rampele aferente pasajului suprateran – cu anexă”. Bretelele la pasajul „Tudor Vladimirescu” şi tronsonul de prelungire a bulevardului Tineretului de la sensul giratoriu de la Kaufland este cel mai ambiţios proiect asumat de primarul Gutău, şi suntem siguri că va finaliza întreaga investiţie până în anul 2020!

Leave a Response