|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Un liberal a transformat radical Tetoiu intr-un singur an 

În atenţia locuitorilor din Dăeşti!

Un liberal a transformat radical Tetoiu intr-un singur an

Traian Guminski

 În comuna Tetoiu aveau loc anul trecut alegeri parţiale pentru funcţia de primar. După o lungă suferinţă fostul primar, Bureţea, murise la începutul anului. Boala îl împiedicase să-şi ducă programul electoral la îndeplinire. Zona era denumită de liberali, „ zonă roşie”. PSD a făcut tot posibilul să câştige parţialele. Dar localnicii l-au declarat primar, după două tururi de scrutin, pe liberalul Gheorghe Popa. Social democraţii s-au consolat crezând că vor câştiga alegerile în 2008 în Tetoiu, pentru că spuneau că Popa nu are timp să facă ceva într-un an şi jumătate. Ei bine s-au înşelat! Anul acesta liberalul va câştiga din primul tur. Pentru că…

A făcut ce nu au făcut alţii în 20 de ani

Imediat ce a ajuns în primrie s-a apucat de treabă. A reuşit să introducă iluminatul stradal în toate satele. Au fost montate lămpi ce folosesc becuri economice. Au fost reabilitate patru staţii de autobuz şi a fost prelungit transportul în comun acum existând o cursă auto regulată din Râmnicu Vâlcea până în faţa primăriei din Tetoiu. S-a turnat tratament asfaltic pe 6 kilometri de drum şi 1 kilometru de asfalt în satul Budele. Acum, prin HG, au fost alocate alte 7 miliarde pentru încă 1 kilometru.

S-au construit garduri la şcolile din Băroiu şi Şerbăneşti, s-au amenajat trei fântâni publice în Băroiu, Şerbăneşti şi Cîmpeni. Au fost alocate 5,8 miliarde de lei pentru reabilitarea şcolii din ├×epeşti ( clasele I-VIII) Aici s-a montat centrală termică, s-a realizat o instalaţie electrică nouă, s-au construit grupuri sanitare, s-au pus lambriuri, şcoala a fost zugrăvită. Nu a fost uitată nici şcoala cu clasele I-VIII din Tetoiu: tâmplărie termopan, încălzire centrală, tocărie, parchet laminat. La şcoala din Budele a fost înlocuită tâmplăria cu termopan şi s-a făcut un grup sanitar cu fosă septică. S-au realizat lucrări de pietruire a mai multor drumuri săteşti din Pietreni, Popeşti şi Câmpeni. Pe Ordonanţa 7 s-au făcut lucrări de 16 miliarde de lei. Se lucrează la amenajarea unui popas turistic în punctul Valea lui Greuceanu.

Prioritate în sănătate şi învăţământ

Tetoiu dispune acum de o salvare auto şi de microbuz şcolar. Primatul a convins consiliul local să aloce anul acesta 200 de milioane pentru renovarea dispensarului. Dacă localnicii vor alege primarul din primul tur de scrutin se pot economisi de la bugetul comunei încă 300 de milioane care pot fi alocaţi dispensarului. Gheorghe Popa a primit sprijin din partea deputatului Emilian Frâncu şi a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Cristian Buican. Personalul din primărie şi consiliul local lucrează eficient cu actualul edil.

La biserica din Băroiu au fost alocate 300 de milioane de lei de la primărie şi 500 de milioane de lei de către Ministerul Cultelor. Au fost deja cheltuiţi 200 de milioane pentru picturi şi pentru introducerea încălzirei centrale. Primarul vrea ca toate bisericile să aibă încălzire centrală pentru că populaţia este bătrână şi sunt mulţi oameni bolnavi, care nu pot sta iarna în frig la slujbele religioase. S-a ţinut deja licitaţia pentru construirea unui pod în punctul Solomon. La primărie a fost înlocuit acoperişul şi s-a montat un gard nou.

Proiectele de alimentare cu apă şi canalizare sunt în stadiul de a obţine toate avizele necesare. Administraţia a încheiat un contract cu o societate specializată care realizează un proiect pentru obţinerea de finanţări europene pe fonduri integrate. Plafonul maxim, de 2, 5 milioane de euro, urmează să fie folosit pentru asfaltarea a 3 km de drum în Nenciuleşti, realizarea unei grădiniţe în Popeşti, reabilitarea Căminului cultural din satul Tetoiu , amenajarea unui punct turistic în Valea lui Greuceanu, construirea unui pod în punctul Boierescu din Nenciuleşti, asfaltarea unui km de drum din Popeşti.

În această perioadă continuă lucrări de reabilitare a celorlalte şcoli din comună. Populaţia este mulţumită de activitatea primarului şi lumea recunoaşte că Popa a făcut într-un singur an ce nu au făcut cei dinaintea lui în 20 de ani. Dacă primarul Dobre din Dăeşti, care este primar de 16 ani, era la fel de gospodar, comuna Dăeşti ar fi fost cea mai modernă din România. „ Ziarul de Vâlcea” l-a susţinut în cele două tururi de scrutin de anul trecut pe gospodarul din Tetoiu şi îl va susţine şi la aceste alegeri spunând oamenilor de acolo că pot fi mândri că au un asemenea edil.

Alte titluri din editia curenta:

(Impact)Salariaţii Oltchim au ajuns bătaia de joc a mil…
(Impact)Scandal de proporţii la Primăria Brezoi
(Administratie)Ion Ungureanu, născut pentru a fi primar în Mue…
(Politica)Dumitru Persu, călcâiul lui Ahile din PSD
(Administratie)Un liberal a transformat radical Tetoiu intr-un…
(Administratie)Comuna Alunu va fi iluminată cu ajutorul banilo…
(Administratie)Începe curăţenia în comuna lui Dobre
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Fapt divers)Chituc are capul pe butuc
(Politica)Frâncu şi Pistol principalii candidaţi din Vâlc…
(Administratie)Consilierii din Popeşti vor fi trimişi la muncă
(Editorial)Viroze de primăvară
(Fapt divers)La Ramnicu Valcea 100 de poliţişti avansaţi de …
(Sport)Cupa României la handbal feminin nu se mai dispută
(Actualitate)ASP-ul se mută în cantina Liceului Sanitar

Leave a Response