|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

„Chimistele” joacă trei meciuri în interval de o săptămână 

Azi se reia campionatul Ligii Naţionale de handbal feminin:

„Chimistele” joacă trei meciuri în interval de o săptămână

După o lungă perioadă de pauză, circa două luni, campionatul Ligii Naţionale de handbal feminin se va relua azi cu meciurile rundei cu numărul 16. Abia venite de la turneul preolimpic de la Bucureşti, pe care de altfel l-au şi câştigat, „galacticele” lui Tadici au luat drumul Buzăului unde azi, de la ora 17,00, în Sala Romeo Iamandi, urmează să întâlnească formaţia locală Hidroconcas.

Pentru că, iată, Cupa României nu se mai dispută în acest an, vâlcencele vor să se concentreze acum pe câştigarea campionatului, astfel că până la ora meciului direct cu Braşovul, vâlcencele nu mai au voie să facă vreun pas greşit. Disputa de azi, de la Buzău, Hidroconcas – Oltchim, va fi condusă de arbitri bucureşteni Blaj şi Gheorghişor.

Meciul cel mai echilibrat al etapei pare cel de la Galaţi, Oţelul – Rulmentul, meci ce va fi condus de craiovenii Barcan şi Ciurea. Programul etapei de azi: Tomis Constanţa – U Jolidon Cluj; HCM Roman – HC Zalău; Oţelul Galaţi – Rulmentul Urban Braşov; CSM Cetate Devatrans – HCM Baia Mare; HC Dunărea Brăila – CSM Sf. Gheorghe; HCM Hidroconcas Buzău – Oltchim Rm. Valcea; Rapid CFR Bucureşti va sta. Clasament: 1. Rulmentul Urban Braşov 28p; 2. Oltchim Rm. Vâlcea 26p; 3. Oţelul Galaţi 20p; 4. HCM Baia Mare 17p; 5. Tomis Constanţa 16p; 6. Jolidon Cluj 15p; 7. HC Dunărea Brăila 13p; 8. Rapid CFR Bucureşti 12p; 9. HC Zalău 10p; 10. HCM Hidroconcas Buzău 9p; 11. HCM Roman 7p; 12. CSM Cetate Devatrans 7p; 13. CSM Sf. Gheorghe 0p. Etapa viitoare, duminica, 6 aprilie: HCM Hidroconcas Buzău – Tomis Constanţa; Oltchim Rm. Valcea – HC Dunărea Brăila; CSM Sf. Gheorghe – CSM Cetate Devatrans; HCM Baia Mare – Oţelul Galaţi; Rulmentul Urban Braşov – Rapid CFR Bucureşti; HCM Roman – HC Zalău; U Jolidon Cluj sta.

La doar câteva zile distanţă, respectiv duminică, 6 aprilie, vâlcencele joacă, de la ora 11,00, în Sala Traian cu HC Dunărea Brăila, grupare antrenată de profesorul Liviu Paraschiv. Disputa din Polivalentă va fi condusă de arbitri mureşeni David şi Melean. Apoi, joi, 9 aprilie, în runda cu numărul 18, vâlcencele merg în Ardeal, la Deva, pentru meciul cu CSM Cetate Devatrans. Partida urmează să se desfăşoare de la ora 18,00, în Sala Sporturilor din oraşul transilvan.

Alte titluri din edita curenta:

(Impact)Internatul Liceului Sanitar Valcea, transformat…
(Finante)Firme datornice la stat plătesc atacuri împotri…
(Sport)„Chimistele” joacă trei meciuri în …
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Fapt divers)Autocar vâlcean cu elevi, implicat într-un acci…
(Politica)Bogdan Pistol, un candidat la Primăria Râmnculu…
(Administratie)RAPORTUL PRIMARULUI NICOLAE STăNICă
(Fapt divers)Trei traficanţi de droguri prinşi la Vâlcea
(Administratie)Un post deloc de invidiat: Primar în Ocnele Mari
(Fapt divers)Furt de ţiţei din sondele de la Stoileşti
(Impact)Elevii de la Govora învaţă să se ferească e inf…
(Administratie)600 de vâlceni au sărbătorit majoratul
(Administratie)Primaria modernizeazã Piata Nord
(Fapt divers)Spânzurat de ţeava de gaze
(Politica)Dorin Dobrişan este candidatul PSD pentru Primă…

Leave a Response