|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Bondrea a transformat gruparea din Zăvoi în Echipa lui La Anul 

Plătit din bani publici, a mai distrus un vis:

Bondrea a transformat gruparea din Zăvoi în Echipa lui La Anul

În vara anului trecut, suporterii vâlceni au trăit o mare dezamăgire. Echipa care încearcă să calce pe urmele Chimiei de odinioară, CS Municipal, a fost la 90 de minute de o aşteptată promovare. Problema era că echipa pe care o întâlneam era ca şi retrogradată. Şi totuşi, cu „laţul” de gât, băimărenii au plecat în C dar ne-au spulberat şi nouă definitiv visul de a promova. Că a fost ceva necurat la mijloc, în acel meci, că cineva a greşit, asta e clar, dar nu sunt dovezi şi trebuie să punem punct aici. Însă marele regret e că după „măcelul” de la Bai Mare toţi vâlcenii am oftat lung şi amar. Şi din toamnă am luat-o de la capăt.

La loc comanda…

„Am vrut să renunţ la un moment dat, dar m-am gândit că am datoria de a încerca să le arăt vâlcenilor că nu sunt un laş. De aceea, o iau acum de la capăt şi vreau şi eu, ca şi vâlcenii, să ajungem la masa bogaţilor din Liga lui Mitică”, a declarat, la vremea respectivă directorul general al clubului din Zăvoi, Florin Verigeanu. Adus cu surle şi trâmbiţe la CSM, craioveanul Marian Bondrea a dat-o de la început cu „fofârlica”. Niciodată Bondrea n-a declarat că încearcă măcar să tragă, alături de conducerea administrativă, la promovare.

Bondrea a lăsat de înţeles că el are doar ordinul de a promova, dar nici nu-i stă gândul la aşa ceva. Astfel, după un tur de campionat cu suişuri şi coborâşuri, cu Bondrea la timonă, CSM-ul a încheiat lamentabil prima parte a campionatului, înfrângere cu CSM Reşiţa. Mai mult, în tur, Bondrea a „murit” de gât cu tânărul Râmniceanu, cu care a început în poartă deşi acesta a greşit decisiv în diferite meciuri.

Vise distruse de la început

Arogant şi infatuat, Bondrea a continuat să tacă şi să-şi ia salariul din bani publici. Dar să fluiere la lună! Bondrea n-a uitat însă să meargă în cantonament în Antalya cu echipa. I s-au pus la dispoziţie, în mare parte, jucătorii pe care i-a dorit. Începutul returului a fost, însă, dezastruos. Am câştigat greu la Hunedoara şi am pierdut, fără să jucăm ceva, la Mediaş. Apoi a venit meciul cu Argeşul, unde Bondrea parcă a făcut echipa pe invers. Egalul cu trupa lui Penescu ne-a făcut să ne luăm gândul de la promovare.

Cel puţin antrenorul demolator Bondrea are marele merit de a nu ne mai face să sperăm la promovare până în ultima etapă. Măcar el ne-a distrus visele încă de la începutul returului. Ce contează că a făcut asta pe banii noştri? Am ajuns, aşadar, sub „dominaţia” genialului arogant Bondrea, Echipa lui La Anul. Din păcate, marele perdant e Mircia Gutău. Cel care a crezut în antrenorul mercenar şi care-şi vede acum încă o dată visul spulberat.

Alte titluri din editia curenta:

(Politica)Persu şi Pîrvu au fost exmatriculaţi
(Actualitate)Muritorul Ghiţulete, pictat pe pereţii bisericilor
(Politica)Dorin Dobrişan, către râmniceni
(Impact)Preşedintele Buşe favorizează firma ANTARES
(Administratie)Comuna Stoileşti are nevoie de o schimbare
(Editorial)Curajul pentru suspendare
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Impact)Comuna Mihăeşti din judetul Valcea ar putea dev…
(Fapt divers)Ofiţer MAPN rupt de beat la volan
(Sport)Bondrea a transformat gruparea din Zăvoi în Ech…
(Administratie)Veşti bune din Fârtăţeşti
(Politica)Liberalii au şanse reale în 52 de localităţi di…
(Politica)Bogdan Pistol joacă totul pe o singură carte
(Editorial)Cu pieptul înainte!
(Impact)Consilierul judetean Dumitru Persu a incalcat l…

Leave a Response