|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Brâul Maicii Domnului va fi adus în pelerinaj la Arhiepiscopia Râmnicului 

e44a30a686fbfbc9254ee287d0e26f4d_XL

 

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în perioada 14-17 iunie, Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, va fi adus în pelerinaj în Arhiepiscopia Râmnicului.

Delegația din Grecia va fi întâmpinată la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea, joi, 14 iunie, la orele 20.00. Racla cu Brâul Maicii Domnului va rămâne în Catedrala Arhiepiscopală până în ziua de vineri, 15 iunie, orele 9.30, când va pleca la biserica filie a Parohiei Romanești, cu hramurile Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfântul Nicolae din comuna Roșiile, satul Pleşeşti, unde va rămâne până în ziua de duminică, 17 iunie, orele 15.00.

Pe toată perioada în care cinstitul Brâu al Maicii Domnului va poposi în Arhiepiscopia Râmnicului, în locașurile de cult unde va fi așezat, se vor săvârși zilnic slujbe bisericești, iar pelerinii se vor putea închina la racla în care a fost așezat cinstitul Brâu.

Duminică, 17 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va săvârși Sfânta Liturghie la Biserica filie cu hramurile Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfântul Nicolae din comuna Roșiile, satul Pleşeşti.

______________________________________________________________________________

Cinstitul Brâu al Maicii Domnului se păstrează în Mănăstirea Kato Xenia din Grecia şi aminteşte credincioşilor  de vieţuirea simplă, dar plină de sfinţenie a Sfintei Fecioare Maria, fiind cinstit cu multă evlavie de credincioşii ortodocşi din întreaga lume. Cinstitul Brâu al Maicii este considerat,  cea mai mare comoară a Vatopedului şi  singura amintire prețioasă ce se păstrează din viață ei pământească. Potrivit tradiției, Cinstitul Brâu a fost țesut de însăși Maica Domnului din fire de cămilă și, după adormire, în momentul înălțării ei la ceruri, l-a dăruit Sfântului Apostol Toma.

Misiunea de păstrare, din generație în generație, a continuat-o o fecioară evlavioasă ce provenea din această familie.

Mai târziu, acest brâu sfânt a fost dus în cetatea sfântă a Ierusalimului, aşezat împreună cu veşmântul Preacuratei Fecioare Maria. Arcadie, feciorul împăratului Teodosie cel Mare, a adus brâul Născătoarei de Dumnezeu din cetatea Ierusalimului cu mare evlavie şi cinste la Constantinopol şi l-a aşezat într-un sicriu luminat, numit racla sfântă. După 410 ani de la acesta mare sărbătoare, împăratul Leon a rugat un patriarh sa deschidă sfânta raclă, pentru soţia sa Zoe, care era chinuită de duhuri rele. Împărăteasa Zoe a avut în vis o vedenie dumnezeiasca, spunându-i că dacă va fi aşezat şi atins de trupul ei sfântul brâu se va tămădui de boala ce a cuprins-o. Patriarhul, prin rugăciuni umile, a scos şi aşezat sfântul brâu pe trupul împărătesei Zoe, care imediat s-a tămăduit, preamărind pe Dumnezeu. Cei care au văzut marea minune, prin rugăciuni şi laude smerite au adus mulţumiri lui Dumnezeu, după care preacinstitul brâu a fost aşezat în sfânta raclă, păstrându-se pentru veşnică pomenire și amintire.

 

Leave a Response