|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Consiliul Local va aproba bugetul de 95.000 euro necesar organizării evenimentelor ocazionate de Ziua Imnului 

primaria-ramnicu-valcea-cladire-4

 

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 14 iunie 2018, va aproba bugetul necesar organizării evenimentelor ocazionate de Ziua Imnului Naţional, în cuantum de 442.000 lei (95.000 euro). Suma va fi utilizată pentru contractarea interpreţilor, formaţiilor, scenotehnicii, spectacolului pirotehnic, articolelor de protocol, materialelor de promovare, etc şi va fi suportată din bugetul local – Capitolul 67 şi „Sponsorizări”. Se va împuternici primarul municipiului să contracteze, în funcţie de disponibilităţile momentului, interpreţii şi formaţiile ce urmează să evolueze în cadrul spectacolelor ocazionate de Ziua Imnului Naţional 2018. Programul complet al manifestărilor dedicate Zilei Imnului Naţional 2018 va fi supus aprobării Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea într-o şedinţă viitoare. În anul 2018, Imnul Naţional ”Deşteaptă-te, române!” împlineşte 170 de ani de la prima sa intonare într- un cadru oficial, pe locul actualului Parc Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, la 29 iulie 1848. Evenimentul istoric este confirmat şi de Legea nr. 99 din 26 mai 1998, prin care, în conformitate cu Raportul nr. 10 al comisarului extraordinar districtual Dumitru Zăgănescu către Ministerul Trebilor din Lăuntru al Ţării Româneşti (publicat în Monitorul Oficial nr. 14 din 26.08.1848), ziua de 29 iulie este desemnată drept ”Zi a Imnului Naţional al României”. Manifestările dedicate Zilei Imnului Naţional au căpătat o amploare tot mai mare în ultimii ani, derulându-se pe parcursul mai multor zile şi devenind principala sărbătoare a comunităţii locale. Pentru această ediţie, se intenţionează organizarea unor manifestări de calitate în perioada 27 – 29 iulie, între care să se regăsească atât evenimente tradiţionale acestei sărbători (spectacole de muzică populară, pop şi rock pe Splaiul Independenţei, foc de artificii, şedinţa festivă a Consiliului Local, parada festivă pe traseul Primăria Municipiului – Parcul Zăvoi, Târgul Meşterilor Populari Vâlceni, prezenţa unor delegaţii străine etc.), cât şi unele cu caracter de noutate (concert de muzică simfonică în Scuarul Mircea cel Bătrân, emiterea unor medalii aniversare etc.). În vederea derulării în termenele legale a procedurilor de achiziţie de servicii specifice, este necesară aprobarea alocării bugetare aferente organizării evenimentelor ocazionate de Ziua Imnului Naţional 2018.

Leave a Response