Un bărbat a murit la Vâlcea, fiind luat de viitură cu tot cu pod, de lângă casă
O viitură foarte puternică s-a format în Vâlcea, la Jiblea Veche – Călimăneşti, care a luat viaţa unui om.
În momentul următor a dispărut şi el, şi podeţul, fiind luat de viitură şi dus aproape un kilometru.
„Un bărbat de 57 de ani din Jiblea Veche – Călimăneşti, care a fost luat aseară de viitură, a fost găsit decedat astăzi”, au declarat reprezentanţii Poliţiei.
Familia n-a bănuit nimic, cu atât mai mult cu cât omul era aşteptat de un vecin aseară, la 21.00, ca să vadă un meci împreună. Soţia lui a intrat în panică dimineaţă, când a văzut că bărbatul nu s-a întors acasă, iar vecinul i-a confirmat că nu a ajuns nici la el.
Bărbatul de 57 de ani era de meserie tehnician veterinar, a lucrat mai mulţi ani în străinătate şi revenise în Jiblea Veche, unde lucra deja la o a doua casă, pentru copilul lor.
Tot în Vâlcea, în comuna Stroeşti satul Obroceşti, punctul Motoeşti, 50 de familii (circa 150 de persoane) rămăseseră izolate de restul localităţii, în urma prăbuşirii drumului local afectat de viitura produsă ca urmare a precipitaţiilor abundente.
Autorităţile precizează că au intervenit.
Sursa: observator.tv