Primarul din Zătreni, Constantin Liţoiu, promite că localitatea va avea rețea de canalizare în toate satele
Extinderea rețelei de canalizare este, de asemenea, un pas foarte important, în materie de investiții publice pentru orice localitate din mediul rural, şi, de aceea, primarul din Zătreni, Constantin Liţoiu promite că în 2-3 ani localitatea va avea rețea de canalizare în toate satele. La data de 6 martie 2018, primarul din Zătreni, Constantin Liţoiu, a semnat contractul la Ministerul Dezvoltării în vederea realizării proiectului finanţat prin PNDL „Extindere canalizare în satele Valea Văleni, Ciortești, Zătreni, Manicea și Butanu în comuna Zătreni”, în valoare de circa 25 miliarde de lei vechi. Deja, în luna februarie a avut loc recepția la obiectivele de investiții, respectiv 26 de km de extindere rețea de apă și modernizare 6,8 km de drumuri, iar pe data de 22 februarie 2018 a fost semnat contractul de execuţie lucrări de refacere drumuri calamitate pe 12,4 km, poduri și podețe. În vara anului trecut, Ministerul Dezvoltării Regionale a decis alocarea sumei de 30 miliarde de lei vechi pentru două proiecte prin PNDL 2, printre care şi „Anvelopare Școala Zătreni” (5 miliarde de lei vechi). La iniţiativa primarului Constantin Liţoiu, Consiliul Local al comunei Zătreni a aprobat în octombrie anul trecut alocarea sumei de 11.000 lei cu TVA, proveniţi din bugetul local, în vederea premierii cu câte 200 lei a familiilor în viaţă din comuna Zătreni, care au împlinit peste 50 de ani de la căsătorie în cursul anului 2017, precum şi pentru o masă festivă, pe data de 11 noiembrie 2017, la Căminul Cultural Zătreni. La Zătreni, a demarat reabilitarea mai multor drumuri de interes local care nu sunt asfaltate. Potrivit primarului Constantin Liţoiu, fondurile pentru această investiţie vor fi alocate de Guvern pe situaţii de urgenţă: „E vorba de recondiţionarea a circa 12 de kilometri de drumuri, în mai multe sate. Astfel, vor fi modernizate tronsoane din Mecea, Dealu Glămeia, Valea Văleni, Ciorteşti, dar şi altele. Toate sunt drumuri importante pentru comunitate şi trebuie să intervenim în regim de urgenţă. Iniţial, am vrut să depunem proiecul de reabilitare a acestor artere pe PNDL 2, dar sansele de a obţine finanţare erau foarte mici”.