|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Nişte nemernici 

Nişte nemernici

Traian Guminski

 Un preşedinte de partid susţine o conferinţă de presă. A reuşit să-şi distrugă liderul celei mai puternice organizaţii politice din subordinea sa şi se laudă de parcă ar fi retezat capul unui balaur. Printre altele îl acuză oarecum voalat pe cel care a subvenţionat şi campaniile sale trecute de colaborare cu liberalii. Fapta se petrece la o masă la care, la nici doi metri de el, stau jurnalişti care au fost plătiţi de un om de afaceri liberal să nu îl atace anul trecut pe el, pe preacinstitul.

Cine naiba a avut mai multe relaţii atunci cu liberalii? Lângă marele agricultor stă un fost activist PCR cu limbă de lemn şi cu rumeguş curgând din ea atunci când minte. Şi minte cu neruşinare de faţă cu cel puţin 20 de ziarişti şi politicieni. Minte de îngheaţă apele şi insultă şi pe deasupra îi înjură şi pe cei care i-au dat bani. Şi cine credeţi că le ia apărarea ăstora doi? Păi o tânără doamnă a cărei mamă a înfundat puşcăria pentru a acoperi neglijenţa în serviciu a agricultorului.

În întreaga poveste mai apare o doamnă care are legături pasagere cu politica şi al cărei soţ când era miliţian primea peşcheşuri nemeritate, un individ care şi-a construit o firmă cu banii soţiei dar care are un copil dintr-o relaţie extraconjugală, un popândău ce ţinea emisiuni sexologice pe un post TV cu ani buni în urmă şi care acum montează mansarde şi în tipul liber umblă pe la mitinguri, un sindicalist controversat ce s-a îmbogăţit fără măsură şi care când vorbeşte zici că e cel mai mare intelectual al judeţului iar în realitate este un parvenit, drept e că unul cu ştaif.

În gaşcă mai este un fost traficant de alcool a cărui poreclă te duce cu gândul la mafia siciliană, încă doi foşti activişti comunişti şi un fost turnător al securităţii a cărui fiţuică sponsorizată de primar atacă toţi candidaţii liberalilor dar şi vreo doi primari colegi de partid cu agricultorul care nu i-au cedat şantajelor. Turnătorul e la vârsta la care ar trebui să-şi plimbe nepoţii în parc sau caprele la păscut dar asta nu-l împiedică să umble golan prin cârciumi şi să ameninţe lumea cu bătaia.

Secretarul comunist, pesedist e la vârsta la care ar trebui să îşi mănânce pensia dar omul mai mănâncă bani şi din alte trei instituţii ale statului. Agricultorul ar trebui să-şi dea demisia pe motiv de incompatibilitate dar în schimb încurajează infractori informatici şi probabil va avea şi imunitate peste câteva luni. Grădina asta Zoo ambulantă trăieşte şi prosperă într-un orăşel de provincie, în prag de campanie electorală a unei ţări din Uniunea Europeană.

Alte titluri din editia curenta:

(Politica)Demisia lui Ion Cîlea
(Politica)PSD Valcea se distruge înainte de alegeri
(Fapt divers)Sase rãniti într-un accident pe Dealul Negru
(Editorial)Nişte nemernici
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Fapt divers)Înşelăciuni prin internet cu ceasuri Rolex
(Announcements)Întrebare pentru domnul Cîlea
(Politica)Cu gardă de corp la conferinţele PSD
(Politica)Silviu Popescu şi-a lansat candidatura pentru R…
(Administratie)Primarii din judeţul Vâlcea întârzie să îşi dec…
(Actualitate)Proiectul „Biroul de Consultanţă Energeti…
(Administratie)Primarul din Fîrtăţeşti a fost atacat de mercen…
(Announcements)Secretar de stat la plantare voluntară de brazi…
(Administratie)Veşti bune din Prundeni
(Administratie)Piscina din Roesti va fi inauguratã în zi …

Leave a Response