Interzis pentru minori
Tableta… apolitică
Interzis pentru minori
de Mihai Râmniceanu
Suntem în Săptămâna Mare, în Săptămâna Patimilor. Normal ar fi, creştineşte s-ar cere ca măcar în aceste zile să mai luăm pauză de odihnă, de promisiuni, de laudă, de minciuni, de păcate, de laude fără suport, de îngâmfări şi de uitare, de lipsă de discernământ, de folosirea a unor vorbe de ocară faţă de semenii noştri, colegii de campanie, care nu sunt cu nimic mai prejos decât noi. Sau mai prea… jos, sau mai prea…sus! Sunt şi ei tot oameni, dar un pic sau mai mult disperaţi, speriaţi că s-ar putea să nu fie ştampilaţi, că pierd din încredere, că-şi dau banii pe apa sâmbetei că…
Numai vecinul meu nu vrea să mă înţeleagă. Cum te întâlneşte, îţi dă de înţeles că va candida şi el, că şi-a început campania şi ar fi păcat să nu fiu alături de el, că doar de atâţia ani ne salutăm. Zice să nu ascult ce-mi spun ceilalţi, că e invidie, e lipsă de vedere, ei nu văd ce a făcut el în toţi aceşti ani, cum a fost alături de noi, cum a văruit pomii, bordurile, a măturat alături de noi, a făcut campanii de strângerea obiectelor de prisos, de nefolosit. A fost în fruntea tuturor campaniilor organizate aici, la noi.
Şi acum, şi acum se străduieşte să fie alături de noi, să ne fie lider, să ne reprezinte, să se facă exponentul fiecărei familii şi să demonstreze că are stofă de calitate, de adevărat lider, de gospodar, de om îngrijorat de grijile semenilor.
Ce mai, vecinul meu este un om al vremurilor, dar nu sub vremi, este un om în faţa vremilor, în faţa a tot ceea ce înseamnă semen, limitrof, suflet.
Eu îi voi fi alături, că nu găsim altul mai bun, mai cu iniţiativă, eu voi fi de acord cu ideiile lui, chiar dacă şi el, ca şi alţii, vorbeşte despre bună gospodărire, despre hărnicia tuturor, despre straturi de flori, igiena spaţiului locuibil şi a celui comun, despre spaţiul public, despre spaţiul verde, spaţiile de viaţă, de trai.
Îmi place de vecinul meu. Are curaj: se „bate” cu un arhitect, cu un inginer, cu un politician de profesie, cu un tânăr cu aere de gospodar, cu unul abia venit în colectivitatea noastră, nici nu ştiu dacă i s-a uscat tuşul de pe ştampila mutaţieri din cartea, din buletinul de identitate sau ce-o fi având.
Nu, nu, cu aceştia care nu ştiu cine sunt, eu nu lucrez, nu-i votez! Să arate domnule ce ştiu, dacă ne pot da încredere în ceea ce spun. M-am săturat de vorbe. Unii muncesc pe rupte, mobilizează, merg din uşă în uşă, de la om la om, discută cu fiecare şi vin ei, gata, hop, la masa gata pusă, când totul este aranjat, mobilizat, pus la curent, înfrumuseţat, numai bun de apreciat. Nuuu! Nici vorbă. Sunt perdanţi de la început, pentru că avem cu toţii experienţa anilor trecuţi şi uite ce greu ne-a fost, cât plătim, cum plătim, cum ne chinuim, cum ne legăm şi ne peticim de la lună la lună.
Nu domnule, pariul pe vecinul meu a fost câştigat detaşat de el. Pe el îl voi alege, el va fi administratorul nostru de bloc. Merită chiar şi preşedinte – preşedinte de asociaţie. Şi-am să-i conving şi pe ceilalţi.
Dar, i-a staţi un pic: la ce vă gândeaţi? La celelelte alegeri. Doamne! Păi asta este treaba mea. Nuu! E treaba lor. Chestiunea aceasta e interzisă şi minorilor! Şi, nu mişcaţi, să vedeţi ce poze frumoase ne fac!
