O delegaţie a Primăriei din Esch sur Alzette – Luxemburg vizitează Râmnicu Vâlcea
Timp de trei zile, o delegaţie a oraşului Esch sur Alzette din Luxemburg se află la Râmnicu Vâlcea pentru o serie de discuţii şi întâlniri exploratorii în vederea unei înfrăţiri între cele două municipalităţi. Condusă de primarul Georges Mischo, delegaţia de 10 persoane din oraşul luxemburghez a reunit responsabili din domeniile dezvoltării economice, turismului, relaţiilor internaţionale, culturii, urbanismului etc. şi a avut marţi, 10 iulie, o întâlnire cu primarul Mircia Gutău, viceprimarul Carmen Preda şi reprezentanţi ai principalelor departamente ale Municipalităţii şi ai HCM Râmnicu Vâlcea. O discuţie distinctă s-a purtat pe domeniul relaţiilor culturale, din partea română participând directorii Teatrului Municipal ”Ariel” şi ai Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”, reprezentanţi ai Bibliotecii Judeţene ”Antim Ivireanul” şi preşedintele Filialei Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici. Nu a fost omisă nici oportunitatea stabilirii unor legături economice, iar mai multe firme din Râmnicu Vâlcea – Annabella, Boromir, Oltchim, Vilmar, CIECH-Govora sau Cegim – însoţite de reprezentantul Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea, şi-au prezentat oferta comercială. În discursul său, primarul Mircia Gutău a subliniat deschiderea pe care Râmnicu Vâlcea o are pentru stabilirea de relaţii de înfrăţire cu cât mai multe municipalităţi, demers văzut ca o posibilitate de a deprinde cele mai bune practici din experienţa fiecăruia, dar şi ca o punte ce poate sta la baza unor legături economice şi culturale reciproc avantajoase. La rândul său, primarul Georges Mischo a declarat că Râmnicu Vâlcea este primul oraş vizitat de actuala echipă recent instalată la conducerea oraşului şi că este convins că această vizită va avea drept rezultat stabilirea unei înfrăţiri cu municipiul Râmnicu Vâlcea. Totodată, ambii edili au apreciat activitatea foarte intensă a Ambasadorului României în Marele Ducat de Luxemburg, ES Lilian Zamfiroiu, cel care a mijlocit această întâlnire între administraţiile locale din Esch sur Alzette şi Râmnicu Vâlcea. Iubitor al handbalului, primarul din Esch sur Alzette a primit din partea Primăriei Râmnicului un tricou al echipei Sport Club Municipal, imprimat cu numele său şi numărul 1.
Cu o populaţie de aproximativ 35.000 de locuitori, Esch sur Alzette este al doilea oraş ca mărime din Luxemburg, a fost desemnat Capitală Culturală Europeană a anului 2022, are o tradiţie culturală dublată de o dezvoltare economică în special în domeniul siderurgiei, se mândreşte cu o experienţă deosebită în domeniul incubatoarelor de afaceri şi al cercetării şi găzduieşte Universitatea din Luxemburg.