Tabără socială la Mănăstirea Sfântul Ioan Iacob
Mănăstirea Sfântul Ioan Iacob a organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, o tabără socială pentru 17 copii proveniți din familii cu probleme financiare, din parohiile Câineni I și Robești-Balota, Protopopiatul Călimănești.
Pe parcursul celor trei zile, 9-11 iulie, tinerii, însoțiți de preoții Iulian Bărbuși și Petre Duțu, au participat la activități duhovnicești-culturale, educative și ludice, fiind organizate ateliere de pictură pe sticlă, origami și sculptură în lemn.
„Mulți dintre copii participă la prima lor tabără, întrucât familiile nu-și pot permite costurile pentru acest tip de activități de vacanță. Cu sprijinul maicii starețe Antonia, i-am implicat într-o serie de activități care le-au oferit posibilitatea de a-și manifesta creativitatea, dar și de a se implica în diferite activități specifice mănăstirii. Programul de rugăciune, convorbirile pe teme duhovnicești și activitățile zilnice au descoperit în sufletele tinerilor bucuria ajutorării semenilor, dar și responsabilitatea de a face cunoscute darurilor primite de la Dumnezeu de fiecare dintre noi”, a subliniat părintele Iulian Bărbuși.
Sursa: http://arhiepiscopiaramnicului.ro/social/tabara-sociala-la-manastirea-sfantul-ioan-iacob