|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Primarul Stănică schimbă în bine faţa Mihăeştiului 

Primarul Stănică schimbă în bine faţa Mihăeştiului

Comuna Mihăeşti a căpătat o nouă înfăţişare în ultimii ani, de când primarul localităţii, Nicolae Stănică a ajuns să gospodărească localitatea.

Un vis al locuitorilor din comuna Mihăesti este pe cale să devină realitate. Apa curentă este proiectul aflat spre finalizare, proiect demarat în 2007, în valoare de aproximativ 9 miliarde de lei vechi. Traseul conductelor de apă se întinde pe 12 kilometri şi cuprinde satele Negreni, Buleta şi Bârseşti. Lucrarea este realizată în proporţie de peste 60% şi va fi finalizată în următoarele săptămâni.

„Cu siguranţă voi termina lucrarea în timpul stabilit. Am avut noroc cu firmele constructoare care au dat dovadă de multă înţelegere şi ne-au ajutat. Din totalul sumei licitate, de peste 9 miliarde de lei vechi, am achitat până în prezent doar 3,4. Două miliarde lei au venit pe Ordonanţa de Guvern numărul 577, de la care am şi obţinut finanţarea, şi un miliard lei l-am dat recent din bugetul local. Nu ştiu de ce se întârzie, poate fi de vină birocraţia, eu sunt însă mulţumit că am banii.

Recent am făcut şi verificarea tehnică a instalaţiei de apă în satul Negreni. M-au trecut toate emoţiile, greu de descris în cuvinte, când am văzut bătrânii satului bucurându-se ca nişte copii când au văzut apa ţâşnind din conductă. Îmi aduc aminte că, astă iarnă, săracii, cărau apa cu cărucioarele de la cele două fântâni din sat, care mai aveau apă după vara secetoasă care a fost anul trecut. Am trăit o mulţumire personală".

În mai puţin de o lună, locuitorii din satul Negreni îşi pot instala racordul de apă la conducta principală. Mai rămâne ca aceştia să-şi achiziţioneze flanşele de dimensiunile necesare şi să-şi cumpere apometrele. Cele din urmă pot fi luate şi în rate. Se află în curs de rezolvare şi obţinere autorizaţiilor de execuţie din partea Regiei Drumurilor Naţionale şi a Distrigaz-lui pentru introducerea apei în satul Bârseşti.

Pe de altă parte, edilul localităţii este nemulţumit de faptul că nu a fost finalizată până în prezent construcţia noului sediu al primăriei. Demarată anul trecut, lucrarea a stagnat şi termenul la care era planificată finalizarea nu mai poate fi respectat. „Nu este vina mea! Eu, beneficiarul, trebuit să mă rog cu banii de firma care a executat lucrarea. Alerg după tine şi ei nu au făcut lucrarea la timp. Nu am stat cu mâinile în sân!

Am chemat un inginer specialist, am convocat dirigintele de şantier şi am făcut o evaluare a stadiului în care a fost abandonată lucrarea. Am întocmit un nou caiet de sarcini şi am organizat o nouă licitaţie pentru finalizarea clădirii " – spune Nicolae Stănică, care spune că, de când este primar a dublat bugetul local. În perioada următoare, el îşi doreşte să finalizeze încă două săli de curs pentru grădiniţa din Buleta, să modernizeze sediul bibliotecii şi să reuşească introducerea internetului în localitate, prin Romtelecom.

Leave a Response