Raportul primarului comunei Nicolae Bălcescu, Constantin Oprea
Raportul primarului comunei Nicolae Bălcescu, Constantin Oprea
Stimaţi cetăţeni ai comunei Nicolae Bălcescu:
Au trecut trei ani şi jumătate de când dumneavoastră mi-aţi acordat votul. Acum e datoria mea morală să vă informez cu privire la modul în care mi-am îndeplinit promisiunile.
„Fapte, nu vorbe!” este deviza liberalilor, iar eu ca primar liberal nu puteam să mă dezic.
Iată realizările noastre din iulie 2004 şi până astăzi:
Modernizarea instituţiei Primăriei
S-a reabilitat şi modernizat actuala clădire a primăriei : clădirea a fost zugrăvită în interior şi exteror, birourile au fost dotate cu mobilier şi calculatoare noi, s-a amenajat ocameră de oaspeţi tip „garsonieră” pentru invitaţii de seamă ai comunei, s-a montat la intrarea în Primărie un panou luminos cu emblema Primăriei Nicolae Bălcescu.
În fiecare zi de joi a săptămânii am acordat audienţe împreună cu angajaţii primăriei care locuiesc în fosta comună Stoiceni pentru an fi mai aproape de cetăţenii vârstnici şi neputincioşi de acolo care nu se pot deplasa la sediul Primăriei.
– Am introdus apa curentă
– Primăria a fost conectată la reţeaua de Internet
– Am modernizat şi reabilitat punctul de lucru în fosta primărie Stoiceni
Lucrări pentru modernizarea şcolilor şi grădiniţelor
– S-au făcut parcuri distractive pentru copii în curtea şcolilor, grădiniţelor şi căminelor culturale;
– S-a asigurat aprovizionarea cu lemne a tuturor şcolilor şi grădiniţelor din comună pe perioada iernii.
– S-a achiziţionat un microbuz pentru transportul elevilor.
Şcoala cu clasele I-VIII din Rotăreşti
– S-au construit două grupuri sanitare pentru elevi;
– S-a făcut încălzire termică cu două cazane a 100kw fiecare.
– S-a introdus apa curentă.
– S-a înlocuit tâmplăria din lemn cu tâmplărie din termopan şi aluminiu.
– S-au efectuat lucrări de reabilitare a instalaţiei electrice.
– S-a refăcut acoperişul şi s-a pus tablă de tip Libdab.
– S-au efectuat lucrări de igienizare interioară şi exterioară a şcolii.
– S-au făcut trotoare de jur împrejurul şcolii.
– S-au făcut rigole cu scurgere pentru apă, de jur împrejurul şcolii.
Şcoala cu clasele I-VIII Predeşti
– S-a construit un grup sanitar.
– La unul din cele 3 corpuri ale şcolii s-a înlocuit tâmplăria de lemn cu tâmplărie din termopan şi aluminiu.
– S-au făcut porţi noi la intrare în curtea şcolii.
Şcoala cu clasele I-VIII Corbi- Vale
– S-a construit grup sanitar în colaborare cu WorldVision
– S-au efectuat lucrări de igienizare a localului şcolii la fiecare început de an şcolar.
– S-a făcut aprovizionarea cu lemne pe perioada iernii.
Şcoala Galtofani
-S-au efectuat lucrări de reabilitare a acoperişului clădirii : s-au înlocuit 350 de ţigle şi 736 de coame.
– S-au efectuat lucrări de igienizare a localului şcolii la fiecare început de an şcolar.
– S-a făcut aprovizionarea cu lemne pe perioada iernii.
– În anul 2007/2008 s-a dat în folosinţă grădiniţa pentru preşcolari care a fost dotată cu mobilier nou.
Şcoala Şerbăneasa
– S-au efectuat lucrări de igienizare a localului şcolii la fiecare început de an şcolar şi s-a construit în colaborare cu fundaţia WorldVision un grup sanitar nou.