|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

APIA desfăşoară în această perioadă controlul la faţa locului pentru Cererile Unice de Plată 

apia

 

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în conformitate cu Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) nr. 24/23.01.2018, desfăşoară în această perioadă controlul la faţa locului pentru Cererile Unice de Plată eşantionate la controlul pe teren în cadrul Campaniei 2018. În ce priveşte controlul aferent al unor obligaţii specifice, acesta va avea loc în iarnă sau în primăvara anului următor. Scopul controalelor pe teren este de a verifica, pe un eşantion de cereri, condiţiile de acordare a sprijinului financiar. Precizăm că eşantionul de control la nivel naţional conţine un număr de 73.203 dosare selectate pentru verificare, cu un număr de 885.250 parcele, pentru o suprafaţă de 2.075.633 ha. Scopul verificărilor la faţa locului este acela de a controla condiţiile în care se acordă ajutorul în conformitate cu art. 37 al Regulamentului (UE) nr. 809/2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr.1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte sistemul integrat de administrare măsurile de dezvoltare rurală şi ecocondiţionalitatea, mai exact verificarea fiecărei parcele declarate: eligibilitate, localizare, suprafaţă şi aspecte privind utilizarea/acoperirea terenului. Fiecare verificare la faţa locului va fi obiectul unui raport de control conform art. 41 al Regulamentului (UE) nr. 809/2014 ce permite revizuirea detaliilor verificărilor efectuate şi întocmirea concluziilor privind conformitatea cu criteriile de eligibilitate, angajamentele şi alte obligaţii. Pentru respectarea termenului stabilit privind finalizarea controalelor pe teren, un număr de 738 de funcţionari, inspectori din cadrul serviciilor control pe teren şi inspecţii ale Centrelelor judeţene APIA se vor afla pe teren având PROGRAM NORMAL DE LUCRU în zilele de 16 şi 17 august, cu recuperarea timpului lucrat, în condiţiile legii. APIA roagă fermierii să colaboreze în această perioadă cu specialiştii APIA pentru a realiza programul de verificare stabilit.

Leave a Response