|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Osemintele eroilor căzuţi la datorie, descoperite în zona Poiana Spinului din Perișani, vor fi reînhumate în cadrul unei ceremonii militar religioase 

f_350_200_16777215_00_images_afiseelectoralevalcea_prefect-si-sandu-ion

 

La solicitarea Oficiului Național pentru Cultul Eroilor,având în vedere descoperirea,în mod accidental, a unor oseminte umane,în zona Poiana Spinului din com.Perișani am avut astăzi, alături de doamna subprefect Aurora Gherghina, o intâlnire cu reprezentanții instituțiilor implicate în găsirea de soluții ,pentru regruparea osemintelor morților de război,în conformitate cu prevederile legale și pentru repunerea în demnitate a osemintelor eroilor.

La întâlnire au participat secretarul județului și reprezentant al Consiliului Județean Vâlcea,doamna Daniela Călianu,reprezentanții Oficiului Național pentru Cultul Eroilor,conducătorii :Muzeului Județean de Istorie Vâlcea,ai Direcției Județene pentru Cultură Vâlcea,Inspectoratului Județean de Jandarmi Vâlcea,președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor Filiala Vâlcea,reprezentanta IPJ Vâlcea precum și primarii localitâților Perișani și Titești.

In cadrul întâlnirii au fost stabilite masuri legale dar și tehnice ,de specialitate,în așa fel încât să devină posibilă reînhumarea eroilor căzuți la datorie, în cadrul unei ceremonii militar religioase, în acest an, al Centenarului, fie de Ziua Armatei,fie de Ziua Națională a României.

Marin Florian-Prefectul Judeţului Vâlcea

Leave a Response